În pragul primăverii, o tânără româncă stabilită în Coreea de Sud a reușit să aducă o bucată din România pe tărâmul asiatic, printr-un gest plin de semnificație și emoție.

Alina Park este căsătorită cu un sud-coreean și a organizat un eveniment special în care a oferit mărțișoare, flori și dulciuri tradiționale românești, coreencelor, împărtășindu-le puțin din tradiția și obiceiul nostru de-a oferi mărțișoare și flori cu ocazia zilei de 1 Martie.

„Mi-am dorit ca și coreencele să simtă farmecul mărțișorului, o tradiție pe care noi, românii, o iubim, și să aduc un strop din România în inima Coreei de Sud. Am organizat un eveniment simplu, dar sincer, pentru a le aduce bucurie, pentru că tradițiile noastre ne unesc și ne fac să ne simțim acasă, oriunde am fi.”

A povestit Alina pe TikTok.

Îmbrăcată în port tradițional românesc, Alina le-a oferit femeilor din Coreea lalele, felicitări, dulciuri românești și mărțișoare, însoțindu-le cu explicații despre semnificația acestei sărbători.

Cu entuziasm, coreencele au repetat cuvintele „La mulți ani, tuturor femeilor!” în limba română, învățând și apreciind cultura românească.

De asemenea, Alina a colaborat cu două prietene românce din Coreea pentru a organiza evenimentul și a adus mărțișoarele și dulciurile din România prin Poșta Română, cu ajutorul prietenilor și familiei.

Reacțiile coreencelor au fost uimitoare, multe dintre ele arătând un interes profund pentru tradițiile românești și cultura țării.

Pentru Alina, acest proiect a fost o modalitate de a păstra tradițiile românești vii și de a le aduce în lumea largă.

„Inspirată de bunica mea, care m-a învățat să iubesc și să respect tradițiile noastre, am vrut să aduc România aproape, indiferent unde mă aflu,” a adăugat ea.

Evenimentul s-a încheiat cu un moment emoționant: soacra Alinei, de origine coreeană, a transmis un mesaj în limba română, spunând cu zâmbetul pe buze: „La mulți ani, tuturor femeilor!”.


Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Quote of the week

"People ask me what I do in the winter when there's no baseball. I'll tell you what I do. I stare out the window and wait for spring."

~ Rogers Hornsby

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura