Cum luni, Parisul a fost prea ocupat să ne primească, avându-i oaspeți de onoare pe „greii” Europei, noi românii am rămas mai la coadă. Că doar discuția nu ne viza și pe noi. România? E și ea în Europa? Aolo, da’ de când? Spuneți-le că le-am rătăcit invitația pe undeva… tipărim numaidecât una și… să vină ci-o vreau miercuri.

Când invitația scrisă cu caractere invizibile în București a ajuns, ca o racheată de la Palatul Cotroceni, a zburat Bolo, eroul țării.

Ajuns la Palatul Élysée, Bolo se dă jos din mașină cu mersul lui hotărât de om care termină două bulevarde pe zi și mai trebuie să termine 10 autostrăzi până se pune și el o oră la somn, că România e mare, el un singur om… ce să facă dacă n-are bani de clone?! Președintele interimar face și el ce poate… că și așa nu poate prea multe. Nu, nu că n-ar fi el în putere, ci nu-l lasă Constituția. Oare cât de des o consultă?!

Dar să revenim la vizita lui Bolo de la Paris. Al nostru român se uită în stânga, se uită în dreapta. Nimeni nu sapă, nimeni nu pune pavaj. Ceva nu e în regulă. Când era pe punctul de a telefona miniștrilor pe care-i considera puturoși… Macron îl bate ușor pe spate. În spatele președintelui Franței, o mulțime de jurnaliști făceau poze și se pregăteau să intre în direct. Că doar Macron n-a uitat el de Românica… când toți așteptau ca Bolo să înceapă să dea declarații oficiale, să vorbească despre Schengen, investiții europene…

Numai ce-l auzim pe al nostru interimar cu un accent de româno-francez de Oradea internațională, spunând:

– Bonjour, je m’appelle Beau le Jean.

Timpul se oprește. Macron clipește des. Un aghiotant tresare. Un jurnalist scapă pixul pe jos.

În acel moment, din neant, se aude un oftat exasperat. O umbră legendară pare să se ridice din istoria cinematografiei franceze. Undeva, într-un colț al Palatului Élysée, Louis de Funès își freacă mâinile, își dă ochii peste cap și începe să gesticuleze nebunește.

– MAIS QU’EST-CE QUE C’EST QUE ÇA?! QUOI?! UN „BEAU LE JEAN” EN FRANCE?! C’EST UN SCANDALE!

Macron simte că ceva nu e în regulă. Se uită în stânga, se uită în dreapta, dar Funès nu e nicăieri. Sau poate e peste tot. Poate spiritul său e acolo, urmărind totul cu privirea sa iconică de comisar indignat.

Între timp, Bolojan rămâne impasibil. El nu se lasă prins în schemele francezilor. Nu e acolo pentru politețuri, ci pentru treabă. Își drege glasul și continuă:

– Eu am venit să vă spun că la noi în Oradea, pardon România, cât am stat noi la discuția asta, s-au mai terminat trei străzi de asfalt, pardon, trei autostrăzi și s-a construit o parcare.

Macron înghite în sec. În spatele lui, un ministru francez oftează, șoptindu-i:

– Mon Dieu… avem un Haussmann din Est.

Însă Funès nu poate lăsa lucrurile așa:

– MAIS… MAIS… IL TRAVAILLE VRAIMENT?! CE N’EST PAS POSSIBLE!

Macron simte că începe să-l doară capul. În Franța, grevele sunt sport național, iar aici e un român care vine să le spună că „s-a mai făcut ceva” în timpul unei simple întâlniri?! Nu e normal! Așa ceva ar putea destabiliza întreaga Europă!

Și astfel, cu un aer de mister și o eficiență ce pare aproape SF pentru un politician, Beau le Jean pleacă la fel cum a venit: scurt, direct și cu treabă rezolvată.

Iar la Palatul Élysée, în ecourile acestor vizite, un singur lucru mai răsună:

– QUOI?! BEAU LE JEAN?!

Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare!