Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat că disciplina „Istoria românilor și a României” va fi introdusă ca materie distinctă în trunchiul comun din licee. Decizia vine în urma discuțiilor cu reprezentanții Academiei Române și ai facultăților de istorie din universități.

„După clarificarea păstrării limbii latine în curriculumul de specialitate, mă bucur să fiu ministrul care poate contribui, alături de specialiștii de top ai domeniului, la readucerea după câteva decenii a «Istoriei românilor și a României» (numele va fi definitivat de Academia Română) ca disciplină de sine stătătoare, așa cum mi-am exprimat interesul încă de la începutul dezbaterilor publice”.

A declarat Daniel David

Ministrul a mai subliniat că modelul actual de predare al istoriei trebuie regândit și îmbunătățit, astfel încât materia să devină mai accesibilă și mai relevantă pentru elevi. De asemenea, s-a convenit ca profesorii să beneficieze de o pregătire modernizată, cu sprijinul universităților.

„Vom lucra colaborativ la programă pentru a avea un conținut mai aerisit și mai atractiv, inclusiv cu elemente distincte de consolidare, remediale și relevanță pentru viață a competențelor dobândite; vom colabora pentru a asigura în cadrul universităților pregătirea profesorilor în a dobândi metode moderne de educație, iar universitățile se vor implica mai direct și în formarea continuă a cadrelor didactice din preuniversitar; vom discuta și alte aspecte ale Memoriului după etapa de diagnostic și evaluare a sistemului de educație și cercetare pe care am anunțat-o pentru luna mai (2025)”.

A mai adăugat ministrul.


Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Quote of the week

"People ask me what I do in the winter when there's no baseball. I'll tell you what I do. I stare out the window and wait for spring."

~ Rogers Hornsby

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura