Filmul coreean „Love in the Big City”, lansat inițial în cinematografe în octombrie 2024, se pregătește să ajungă pe Netflix pe 10 februarie 2025. Deși cei din producție aveau mari așteptări de la acest lungmetraj, capodopera nu a reușit să atragă suficienți spectatori în sălile de cinema. Acesta avea nevoie de 1,3 milioane de bilete vândute pentru a deveni profitabil, dar a înregistrat doar 879.000 de spectatori.

Regizat de Kim Jung-kwon, filmul este o adaptare a romanului cu același nume scris de Park Sang-young și urmărește poveștile complexe de dragoste ale tinerilor dintr-un oraș mare, punând accent pe căutarea identității și pe provocările emoționale din viața modernă.

Protagonista lungmetrajul este Kim Go-eun, actrița apreciată pentru rolul său din thrillerul „Exhuma” (2024), ceea ce ar fi trebuit să atragă mai mulți spectatori în sălile de cinema, dar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, așa cum bine spune un vechi proverb românesc.

În ciuda unei distribuții excepționale și a unei povești emoționante, „Love in the Big City” nu a reușit să se impună în topul box office-ului, în mare parte din cauza competiției acerbe și a tendinței publice de a aștepta lansarea filmelor pe platformele de streaming. Totuși, odată cu apariția pe Netflix, are șansa să fie găsită o nouă audiență la nivel global.

Lansarea pe platformele de streaming a devenit o practică tot mai frecventă pentru filmele care nu reușesc să atingă succesul în cinematografe, iar „Love in the Big City” nu face excepție.

Rămâne de văzut dacă publicul internațional va oferi lungmetrajul aprecierea pe care nu a reușit să o obțină pe marele ecran, de la publicul coreean.


Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura