Familia îndoliată a prezentatoarei meteo a canalului, MBC, Oh Yoanna, a intentat un proces civil împotriva unui fost coleg de serviciu, acuzându-l pe acesta de hărțuire la locul de muncă, scrie The Korea Times.
Potrivit presei locale, procesul a fost înregistrat la Tribunalul Districtual Central din Seul pe 23 decembrie 2024, iar familia cere despăgubiri pentru abuzurile ce s-au întâmplat la locul de muncă.
Aceștia susțin că Oh a fost victima unui abuz verbal constant și a mai multor hărțuiri din partea colegilor timp de aproximativ doi ani – între octombrie 2021 și chiar înainte de moartea sa în septembrie 2023, la vârsta de 28 de ani. Familia a făcut publice aceste acuzații după ce a descoperit dovezi în jurnalul și înregistrările de chat ale prezentatoarei.
În replică, MBC a respins acuzațiile, afirmând că Oh nu a depus niciun raport oficial privind hărțuirea în perioada în care a lucrat la companie și că nu a adus vreo problemă în fața departamentelor relevante, cum ar fi biroul de resurse umane sau echipele de conducere.
Într-un comunicat oficial, compania a subliniat că are o politică fermă împotriva hărțuirii la locul de muncă și ar fi intervenit dacă ar fi primit o sesizare în acest sens.
Cu toate acestea, familia lui Oh a declarat că nu intenționează să ceară celor de la MBC să stabilească cum s-au întâmplat lucrurile, ci doresc ca cei ce se ocupă de companie să inițieze o investigație de bună voie și să ofere scuze sincere în mod public.
Oh Yoanna, fostă vedetă stagiară, a început să lucreze ca prezentator meteo pentru MBC în mai 2021. Sindicatul companiei a susținut că aceasta a fost ținta unor acte de bullying după ce a apărut în emisiunea de varietate „You Quiz on the Block”. De asemenea, Oh ar fi primit un salariu lunar de 1,3 milioane de woni (aproximativ 900 USD), sub nivelul salariului minim de 2 milioane de woni.

Lasă un comentariu