Procurorii din Coreea de Sud au deschis o anchetă asupra cântărețului coreeano-canadian JK Kim Dong-uk, în vârstă de 49 de ani, în urma unei plângeri, conform căreia acesta ar fi încălcat Legea privind imigrația, care interzice cetățenilor străini să se angajeze în activități. politice pe teritoriul Coreei, scrie The Korea Times.

Sprijin politic controversat

JK Kim Dong-uk a fost un susținător deschis al președintelui Yoon Suk Yeol, mai ales în timpul tensiunilor politice recente care au urmat declarației controversate, prin care șeful de stat coreean, a decretat legea marțială, în decembrie.

După arestarea președintelui Yoon, pe 15 ianuarie, cântărețul a postat pe rețelele de socializare un mesaj de susținere:

„Sunt convins că această situație va duce la o creștere a popularității președintelui, chiar dacă decizia pe care a luat-o a fost una dificilă, dar necesar.”

Comentariul a atras atenția unei persoane care a depus o plângere oficială, susținând că implicarea politică a artistului încalcă Legea imigrației.

Plângerea subliniază că JK Kim Dong-uk, deși născut în Coreea, a renunțat la cetățenia coreeană în trecut, dobândind cetățenia canadiană.

Ancheta autorităților

Articolul 17 din Legea privind imigrația prevede:

„Niciun străin care se află în Republica Coreea nu se va angaja în vreo activitate politică, cu excepția cazului în care este permis altfel prin prezenta lege sau alte acte”.

Pe un forum online, plângerea a fost confirmată, printr-o captură de ecran, din sistemul informatic al Parchetului Suprem, indicând că dosarul a fost repartizat unui procuror de la Procuratura Districtului Central din Seul.

Răspunsul lui JK Kim Dong-uk

Pe 17 ianuarie, după apariția rapoartelor privind investigația, cântărețul a răspuns pe Instagram:

„De când [Republica Coreea] a devenit o țară care te privează de libertatea de exprimare?”

El a subliniat că s-a născut în Seul și a emigrat în Canada în adolescență, după ce a renunțat la liceu în al doilea an.

Cazul a stârnit un val de dezbateri în Coreea de Sud, ridicând întrebări despre granița dintre libertatea de exprimare și restricțiile impuse cetățenilor străini.

Ancheta ce-l implică pe JK Kim Dong-uk este încă în desfășurare.


Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura