Trei dintre cei mai creativi membri ai echipei din spatele serialului „Squid Game” de la Netflix – regizorul artistic Chae Kyoung-sun, compozitorul Jung Jae-il și regizorul de imagine Kim Ji-yong – au împărtășit detalii fascinante despre realizarea celui de-al doilea sezon al serialului.

Al doilea sezon din „Squid Game” are trebuie să egaleze cel puțin succesul primului sezon, care a câștigat șase premii Emmy în 2022, inclusiv pentru cea mai bună regie și cel mai bun actor principal.

Și s-o luăm în ordinea numerelor de pe tricouri

Regizorul artistic Chae Kyoung-sun

Chae a uimit fanii din întreaga lume cu seturile iconice, precum căminul și scările roz asemănătoare unui labirint din sezonul 1 – câștigând un Emmy pentru Design de producție remarcabil. Acum, el a intensificat imaginile, adăugând elemente noi, precum sistemul de vot OX și luminile gigantice roșii și albastre OX pe podea.

Regizorul artistic a povestit că procesul de creare a imaginii pentru sezonul 2 a implicat multe încercări, unele dintre ele au fost adevărate eșecuri, până a ajuns la impactul vizual, dorit. O schimbare față de primul sezon, pe care echipa a considerareat-o de bun augur, a fost culoarea iconică a treningurilor verzi purtate de participanți.

„Ne-am gândit să facem treningurile albastre. I-am arătat directorului (Hwang Dong-hyuk) o mostră, dar după ce s-a gândit, a spus: „Revenim la verde””.

A explicat Chae în timpul unui interviu, acordat publicației The Korea Times într-o cafenea din Seul. Ea a adăugat că monstra a avut ca sursă de inspirație hainele purtate de profesorul Hong Du-kke din animația coreeană „Run Hani” din anii ’80.

„Până la urmă, a fost decizia corectă să nu schimbăm culoarea. Am fi fost bombardați de plângeri din fanilor”.

Cea mai notabilă schimbare a decorului a fost transformarea căminului pentru a încorpora sistemul de vot OX al jocului.

„Am discutat despre cum să reprezentăm vizual acest element. Regizorul a sugerat să pictăm iconițele cu vopsea fluorescentă, dar m-am gândit că acest lucru nu va funcționa. În schimb, am sugerat să încorporăm câteva lumini. A trebuit să le instalăm la fața locului. De asemenea a trebuit să montăm și echipamentele necesare acestor efecte. Schema de culori pentru jocul OX a fost decisă după discuții cu regizorul de imagine.”

A mărturisit Chae.

Regizorul de imagine Kim Ji-yong

Acesta s-a alăturat echipei în sezonul 2 și a mărturisit că este un mare fan al primului sezon. El a ținut să adauge că s-a distrat enorm lucrând la acest proiect.

„În comparație cu primul sezon, personajul principal, Gi-hun, s-a schimbat. Este pentru a doua oară când intră în joc. Având în vedere că acest loc a devenit familiar pentru telespectatori, am adaptat filmările pentru a se potrivi cu evoluția personajului și cu situația din poveste”.

A explicat Kim, subliniind că obiectivul său a fost să surprindă evoluția personajelor și să conecteze povestea cu simbolismul vizual.

Discutând despre scena impresionantă a motelului de la începutul sezonului 2, Kim a spus:

„Spațiul în sine este interesant. Gi-hun, protagonistul care a supraviețuit jocului mortal din sezonul 1, trăiește într-un cadru care amintește de jocul calamarului. Camera motelului are o canapea roz, prosoape roz și lumini albastre.”

Unii fani au observat că robotul Young-hee este diferit în noul sezon. Regizorul de imagine a explicat că robotul nu s-a schimbat, dar el a ales lentile speciale și a ajustat distanța camerei față de Young-hee pentru a o face să pară mai grotescă pe ecran.

Kim a subliniat intenția sa de a oferi spectatorilor o imersiune completă, făcându-i să simtă că sunt unul dintre cei 456 de participanți la joc.

„Pentru a crea o imersiune asemănătoare unui documentar, am folosit tehnica capturării personajelor și evenimentelor de aproape, dar am folosit și fotografii de sus pentru a arăta situația generală a jocului”.

În special în scena jocului mixt, unde se cântă melodia „Round and Round” și participanții sunt plasați într-un carusel masiv pentru a=și găsi partenerii care să-i scape de moarte, Kim a adoptat un stil complex de regie.

„Folosind fotografii de sus în jos ale jocului, am reușit să surprindem contrastul – în timp ce dedesubt avea loc haosul și carnagiul, când privim de sus, scena arăta destul de diferită. Este interesant cum perspectiva poate schimba dramatic percepția asupra situației”.

Compozitorul Jung Jae-il

Jung Jae-il, compozitorul în vârstă de 42 de ani, care a lucrat la „Squid Game” și la filmul câștigător al premiului Oscar „Parasite”, a dezvăluit că lista principalelor melodii și muzica a fost deja aleasă de regizorul Hwang înainte de începerea producției.

„Regizorul Hwang decisese de mult timp să folosească melodia pentru copii „Round and Round” într-o scenă de joc. Când am lucrat la acea melodie, am vrut să creez un contrast dramatic între melodia veselă, a cântecului, și scenele pline de tensiune din dramă”.

„Am încercat o abordare nouă, încorporând sunete mecanice pe care nu le folosesc de obicei. Intenția mea a fost să merg dincolo de folosirea unui cântec familiar și să maximizez imersiunea.”

Compozitorul s-a arătat uimit de succesul internațional al melodiei „Round and Round”, care a fost remixată în stil EDM și a fost folosită chiar și în cluburi.

„Este cu adevărat incredibil. Sunt surprins și recunoscător”.

A spus Jung.

„Squid Game” Sezonul 2 include și muzică nouă, adaptată personajelor nou apărute, dar și scenelor, precum și variații ale melodiilor din sezonul 1.

Jung a menționat că a ales melodia „To You” de Shin Hae-chul și „Nessun Dorma” de Puccini pentru a exprima ideea că: „căldura poate fi simțită chiar și în mijlocul tragediei”.

El a adăugat că acest proiect a devenit un punct de referință important în cariera sa muzicală.

„Datorită „Squid Game”, am avut multe oportunități. Am evoluat în străinătate și am primit oferte pentru diverse proiecte”.

„ În prezent, am semnat un contract cu casa de discuri Decca din Londra, ceea ce îmi permite să fac și muzică.”


Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura