Actorul Kwon Sang-woo se pregătește de lanseze comedia de acțiune Hitman 2. Acesta și-a exprimat dorința ca filmul să fie piatra de temelie pentru un viitor serial. Astfel, actorul dorește să-și consolideze statutul de star al filmelor de acțiune, inspirându-se din cariera actorul chinez, Jackie Chan, al cărui fan a mărturisit că este.
„Dacă va exista oportunitatea, sper ca Hitman 2 să depășească pragul de rentabilitate, și să primească multe aprecieri din partea publicului. ”
A declarat Kwon într-un interviu acordat publicației The Korea Times, la o cafenea din Seul.
„Dacă această serie ar putea urca treptat pe scara box-office-urilor, aș fi extrem de mândru.”
Hitman 2 urmează să fie lansat în cinematografele din Coreea de Sud pe data de 22 ianuarie.
Sinopsis: Jun (Kwon), un fost agent secret care își câștigă existența ca desenator și încearcă să-și ascundă trecutul, este implicat într-un atac terorist, povestea seamănă izbitor de mult cu cea pe care o scrisese chiar el în noua sa bandă desenată.
Ce impact a avut pandemia asupra filmului?
Filmul este continuarea producției din 2020, care s-a bucurat de apreciere datorită chimiei dintre actorii: Kwon, Jung Joon-ho și Lee Yi-kyung. Cu toate acestea, debutul său de box-office a fost afectat de pandemia de COVID-19, înregistrând aproximativ 2,4 milioane de intrări.
„Primul film a fost „lovit” puternic de pandemie imediat după lansare. Cu toate acestea, am primit multe reacții pozitive de la cei care l-au vizionat ulterior pe alte platforme”.
„Deși ne-am bucurat să vedem că publicul ne-a apreciat munca, ne-a părut extrem de rău, că n-am regușit să vedem cât de valoroasă ar fi fost producția în bok-office. Am simțit că, dacă lansarea ar fi avut loc într-un moment mai favorabil, am fi putut obține rezultate mai bune la box-office. Acum, tot ce îmi doresc e ca partea a doua a fimului să fie un succes.”
Ce obiective și-a propus actorul?
Kwon este hotărât să rămână la filmele comerciale, chiar dacă acestea nu sunt blockbuster-uri.
„Visul meu este să fiu un actor care obține constant peste 3 milioane de intrări la filmele în care joacă. Desigur, nu cred că acest număr este mic. Mai ales în vremuri ca acestea, când industria filmului se confruntă cu dificultăți, sper să obținem rezultate și mai bune de data aceasta.”
Cunoscut pentru filmele My Tutor Friend (2003) și Spirit of Jeet Keun Do – Once Upon a Time in High School (2004), dar și pentru drama Stairway to Heaven (2003), Kwon continuă să jongleze între proiecte de televiziune și cinema. El consideră că genul care i se potrivește cel mai bine este combinația dintre acțiune și comedie, iar inspirația sa principală rămâne Jackie Chan.
„Salvez scurte videoclipuri despre Jackie Chan pe YouTube, gândindu-mă că le voi folosi mai târziu în filmele mele. Deoarece încă sunt la o vârstă la care pot să filmez scene de acțiune. Insipirația și ideile pe care le folosesc în filmele mele vin din lungmetrajele lui Chan.”
A dezvăluit Kwon, care a lucrat alături de Chan în filmul CZ12 din 2012.
Devotamentul față de public
Actorul de 48 de ani își interpretează toate scenele de acțiune fără ajutorul cascadorilor.
„Vreau să ofer cât de mult pot publicului. Cred că este cel mai bun mod prin care îmi pot arăta aprecierea față de cei care plătesc să vadă filmul. Să mă rostogolesc și să transpir pe platoul de filmare este propria mea satisfacție de a da totul pentru spectatori.”
De asemenea, Kwon și-a exprimat admirația pentru comedie și actorii care excelează în acest gen:
„Am filmat diverse genuri, dar genul care îmi place cel mai mult este comedia. Filmele de comedie necesită multă pregătire, nu doar în actorie, ci și în zone care nu sunt vizibile în scenariu. De aceea îi respect și mai mult pe actorii care se pricep la acest gen.”
Hitman 2 va fi lansat pe 22 ianuarie, iar Kwon Sang-woo speră să atragă un număr cât mai mare de spectatori, promițând o combinație de acțiune spectaculoasă și momente pline de umor.

Lasă un comentariu