Yoon Na Ra, cunoscută publicului drept „Alcohol Brewing Yoon Jumo” din serialul Culinary Class Wars: Class Warfare (Netflix), nu este doar un nume important în noul val gastronomic din Coreea de Sud. Parcursul ei dezvăluie o conexiune neașteptată cu lumea cinematografiei și a artelor performative, transformând restaurantul său într-un veritabil spațiu de sinteză culturală.

De la Institutul de Arte din Seul la bucătărie

Într-o apariție recentă la emisiunea online „Fairy Jaehyung”, Yoon Na Ra a vorbit deschis despre începuturile sale artistice. A studiat filmul la Seoul Institute of the Arts, una dintre cele mai prestigioase instituții de profil din Coreea de Sud. Pasiunea sa pentru cinematografie – în special pentru filmele franceze – a definit anii de formare.

Mai mult, a fost colegă de generație cu actorul Koo Kyo Hwan și a urmat cursuri coordonate de regizorul Byun Sung Hyun. O traiectorie care ar fi putut conduce firesc către o carieră în cinema.

Și totuși, după absolvire, Yoon a ales un alt drum.

New York, La MaMa și revelația gustului

Timp de șapte ani, Yoon a lucrat în planificarea de spectacole, iar în 2007 a efectuat un stagiu de șase luni la celebrul teatru experimental La MaMa Experimental Theatre Club, în inima cartierului East Village din New York City.

Acea perioadă s-a dovedit decisivă. Expunerea la diversitatea culturală și culinară a metropolei americane i-a schimbat perspectiva asupra artei și asupra modului în care experiențele senzoriale pot spune povești la fel de puternice precum un film.

„Mi s-au deschis ochii către culturi diferite”, a mărturisit ea, sugerând că acolo s-a produs, de fapt, germenele viitoarei sale cariere.

De la promovare culinară la propriul restaurant

Întoarsă în Coreea de Sud, Yoon Na Ra a ajuns să lucreze într-o echipă locală de promovare gastronomică pentru orașul Seoul. Contextul a fost aproape accidental: echipa punea bazele unei afaceri, însă nu avea bucătar.

„Nu era nimeni care să gătească, așa că am început eu”, a explicat ea, rememorând cele opt luni petrecute gătind în cartierul Mangwon-dong.

Acea perioadă improvizată s-a transformat într-o revelație profesională. Gastronomia nu mai era doar un interes secundar, ci un limbaj artistic propriu.

„Jumo” – între tradiție și performance contemporan

Porecla sa, „Jumo”, provine dintr-un termen tradițional coreean care desemnează un cârciumar care servește alcool. În cazul ei, titlul capătă o nuanță performativă: Yoon este apreciată pentru expertiza în fermentație și asocierea băuturilor cu preparatele culinare, construind experiențe multisenzoriale.

Pentru publicul larg, consacrarea a venit odată cu apariția în Culinary Class Wars: Class Warfare, unde personalitatea sa artistică și rafinamentul gustului au atras atenția criticilor și a telespectatorilor.

Gastronomia ca formă de artă totală

Interesant este modul în care artiștii din jurul său îi validează traseul. Rapperul Beenzino i-a spus că procesul creativ din bucătărie nu diferă fundamental de compoziția muzicală. Chiar și dirijorul de renume mondial Myung Whun Chung i-a vizitat restaurantul, apreciind designul interior conceput de Yoon pe baza experienței sale în arte.

Astfel, spațiul gastronomic devine o extensie a formării sale cinematografice: lumină, compoziție, ritm, textură – toate sunt orchestrate cu aceeași rigoare estetică.

Între film și farfurie: un nou tip de autor

Întrebată dacă îi este dor de industria filmului, Yoon Na Ra răspunde fără ezitare că este fericită. Restaurantul ei reprezintă, spune ea, punctul culminant al tuturor disciplinelor studiate – film, teatru, design și management cultural.

Într-o epocă în care gastronomia se apropie tot mai mult de arta conceptuală, povestea lui Yoon Na Ra ilustrează un fenomen mai amplu: bucătarul ca autor total. Iar „Alcohol Brewing Yoon Jumo” nu este doar un personaj de televiziune, ci expresia unei generații pentru care granițele dintre arte devin tot mai fluide.

Prin traseul său atipic – de la școala de film la scena experimentală din New York și până la succesul pe Netflix – Yoon Na Ra confirmă că, uneori, cele mai puternice narațiuni nu se spun pe ecran, ci la masă.