De astăzi, 1 februarie 2026, Biserica intră într-un timp cu totul special: Triodul, perioada liturgică ce deschide, treptat și profund, drumul spre Postul Mare și spre marea sărbătoare a Învierii Domnului. Nu este un prag marcat de asprime sau interdicții, ci o invitație la luciditate și trezvie, un exercițiu de sinceritate spirituală într-o lume dominată de viteză și zgomot.

Triodul, începutul unei pedagogii a sufletului

În tradiția creștină, Triodul nu funcționează ca un simplu calendar religios, ci ca o pedagogie duhovnicească. El propune o coborâre atentă în sine, o reordonare a priorităților interioare, înainte ca rigorile Postului Mare să înceapă propriu-zis. Accentul cade nu pe exterior, ci pe inimă: pe felul în care omul se raportează la sine, la Dumnezeu și la ceilalți.

Nu întâmplător, prima duminică a Triodului aduce în prim-plan Pilda Vameșului și a Fariseului. Este o lecție dureros de actuală despre capcana autosuficienței și despre forța smereniei. Într-o societate obsedată de imagine, performanță și validare publică, mesajul este limpede: nu afișarea virtuților mântuiește, ci adevărul inimii.

Un drum în trepte, nu un salt spectaculos

Triodul este structurat ca un urcuș interior în etape. Fiecare duminică adaugă o temă esențială: mândria și smerenia, rătăcirea și întoarcerea, judecata și iertarea, responsabilitatea și mila. Este un parcurs care nu cere gesturi spectaculoase, ci schimbări mici, constante, asumate cu răbdare.

Această perioadă pregătește credinciosul nu doar pentru postirea de bucate, ci mai ales pentru postirea minții și a inimii. Este vorba despre renunțarea la judecata pripită, la indiferență, la graba care ne face să trecem unii pe lângă alții fără să ne vedem cu adevărat.

Timpul întrebărilor incomode, dar necesare

Triodul aduce cu sine întrebări care nu pot fi evitate fără costuri interioare:
Unde sunt? Încotro merg? Ce trebuie să schimb în mine?

Într-un registru cultural mai larg, acest timp liturgic funcționează ca o pauză de reflecție într-o civilizație a continuității forțate. Este un moment în care Biserica propune oprirea, ascultarea și reînvățarea liniștii. Rugăciunea, tăcerea și blândețea nu sunt prezentate ca refugii, ci ca forme de rezistență interioară.

Triodul, începutul vindecării

Departe de a fi un final, începutul Triodului este, simbolic, începutul vindecării. Un drum care nu se parcurge cu zgomot, ci cu discreție. Cu pași mici, dar siguri, spre lumină. Într-o lume fragmentată, Triodul reamintește că adevărata schimbare nu vine din exterior, ci din reconstruirea lăuntrică a omului.

Pentru credincioși și pentru cei interesați de dimensiunea cultural-spirituală a creștinismului, Triodul rămâne o școală deschisă a sufletului: una care nu promite soluții rapide, dar oferă sens, profunzime și direcție.

Sursa foto: internet