În noul thriller coreean de pe Netflix, „As You Stood By”, actrița Lee You-mi își depășește propriile limite, interpretând unul dintre cele mai intense și solicitante roluri din cariera sa.
Cunoscută publicului internațional pentru aparițiile sale din „Squid Game” și „All of Us Are Dead”, Lee revine într-o producție care explorează teme profunde precum abuzul domestic, trauma și reziliența umană.
În serial, Lee You-mi o interpretează pe Hee-soo, o femeie prinsă într-o căsnicie abuzivă, ce trăiește într-o permanentă stare de teamă și neputință. Alături de prietena ei, Eun-soo (interpretată de Jeon So-nee), Hee-soo ajunge să comploteze uciderea soțului abuziv — un gest disperat, născut dintr-o suferință dusă la extrem.
„Am abordat rolul lui Hee-soo cu o grijă uriașă”.
A mărturisit Lee în cadrul unui interviu de presă susținut la Seul.
„Există atât de multe victime reale ale violenței domestice, iar gândul de a reda acea durere prin intermediul actoriei m-a făcut să mă întreb dacă am dreptul să fac asta.”
Schimbarea de perspectivă a venit după ce regizoarea i-a trimis o scrisoare emoționantă, însoțită de poemul „I Got Flowers Today”, scris de Paulette Kelly în memoria victimelor violenței domestice.
„Citind poemul, am început să simt că pot înțelege și exprima emoțiile lui Hee-soo. Mi-a oferit o motivația și un sens real de care aveam nevoie pentru ceea ce urma să fac.”
Pentru Lee, procesul de interpretare a fost o experiență de transformare — nu doar emoțională, ci și fizică. Actrița, care are o înălțime de 162 cm, a mărturisit că a slăbit aproape cinci kilograme pentru a reda fragilitatea personajului, ajungând sub greutatea de 37 de kilograme.
„Am vrut să arăt cât de lipsită de putere este Hee-soo. Chiar și corpul ei trebuia să transmită durerea și golul interior.”
Deși rolul a fost extrem de solicitant, Lee a reușit să mențină un echilibru sănătos între viața personală și munca de pe platou.
„Odată ce m-am desprins de personaj, am realizat că nu m-a afectat emoțional. Dimpotrivă, această separare m-a ajutat să fiu mai echilibrată și mai conștientă de propriile mele limite.”
Actrița descrie experiența ca fiind una eliberatoare:
„Hee-soo este personajul care m-a făcut mai puternică. Prin intermediul ei am învățat despre frică, curaj și vindecare. Fiecare rol m-a învățat ceva nou, dar acesta m-a făcut să cresc într-un mod mai sănătos.”
Serialul este pe Netflix și promite o poveste intensă despre prietenie, supraviețuire și forța de a regăsi lumina în mijlocul întunericului.

Răspunde-i lui RECENZIE: Nu sta deoparte – o realitate a multor femei din ziua de astăzi – Mica Românie Anulează răspunsul