Pe 30 octombrie 2015, Bucureștiul a fost zguduit de incendiul devastator din clubul Colectiv. O seară de muzică și distracție s-a transformat într-un coșmar național.

Cum a început infernul

Ora 22:30 – artificiile aprind spuma antifonantă din club, generând un incendiu care se răspândește rapid. Flăcările și fumul toxic provoacă panică și fac victime imediat. Monoxidul de carbon și acidul cianhidric inhalate agravează starea celor aflați în interior.

Panica și haosul

• Cei prezenți încercau să iasă prin singurele ieșiri disponibile, care s-au dovedit insuficiente.
• Fumul dens și flăcările rapide au creat blocaje, iar mulți au inhalat cantități periculoase de gaze toxice.
• Ambulanțele au ajuns rapid, dar mulți dintre răniți erau deja în stare critică.

Transportul la spitale

• Persoanele grav rănite au fost duse la spitalele din București, unele cu arsuri severe, altele cu intoxicații cu monoxid de carbon.
• În lipsa unui spital specializat pentru marii arși, pacienții au fost împărțiți între mai multe unități medicale, unele fără infrastructura necesară.

Primele decese „evitabile”

• În săptămânile ce au urmat, mulți răniți au murit din cauza infecțiilor nosocomiale, nu din cauza arsurilor inițiale.
• Lipsa procedurilor adecvate, saloanele comune și pansamentele schimbate superficial au dus la agravarea stării pacienților.

Transferurile întârziate

• Pacienții care ar fi putut fi salvați prin transferuri către spitale europene specializate nu au fost trimiși la timp.
• Documentația incompletă și lipsa coordonării au făcut ca mulți să fie expuși la bacterii și fungi extrem de periculoși, care au accelerat mortalitatea.

Impactul emoțional și social

• Familiile au trecut printr-o traumă enormă, confruntându-se nu doar cu pierderea copiilor, ci și cu frustrarea față de sistemul medical și autorități.
• Incidentul a generat proteste și o dezbatere națională despre siguranța cluburilor și capacitatea sistemului medical de a gestiona situații de criză.

26 de persoane au murit pe loc, dar adevărata tragedie a continuat în săptămânile ce au urmat. În total 65 de persoane și-au pierdut viața.

Declarațiile Ministrului Sănătății de la acea vreme:

Spitalul: când salvarea devine risc

Mulți dintre răniți nu au murit din cauza arsurilor, ci din cauza infecțiilor nosocomiale și a lipsei infrastructurii pentru marii arși. Mama Ioanei, Ruxandra Geambașu, a povestit într-un interviu acordat ziarului Libertatea, cum fiica sa avea doar 1% arsuri, dar a fost expusă la germeni periculoși într-un salon comun, ceea ce a dus la complicații severe și la moartea ei:

„….Bine, apropo de «avem tot ce ne trebuie» (susțineau atunci Bănicioiu și Arafat), Ioana a fost o comă neurologică. Avea 1% arsură, adică așa cum te arzi când prăjești niște cartofi. Dar infrastructura Spitalului Sf. Ioan a făcut ca această comă neurologică să fie spitalizată în același salon cu cei trei arși. Nu exista un salon separat pentru coma neurologică, ce era cu totul și cu totul altă entitate patologică. Dacă toți cei patru au ajuns, în a treia săptămână, să aibă aceiași patru germeni, și ziceți că este o coincidență, eu zic că este o coincidență cosmică.”

Ea continuă să descrie cum lipsa procedurilor corecte și a tratamentului superficial au contribuit la agravarea stării:

„Celor care aveau copiii arși li se spunea că sunt duși la sala de operație. Ulterior, am aflat că asta însemna că erau duși la sală, erau sedați și le erau schimbate pansamentele, manevră pe care, dacă ar fi făcut-o fără anestezie, ar fi fost de nesuportat. Dar alte manevre specifice tratamentului marelui ars, de exemplu: excizia de zone necrozate, incizii de decompresiune, tentative de grefare, acestea nu se făceau. Pansamentele îmbibate din ziua precedentă erau doar schimbate, iar mizeria era lăsată dedesubt. Aceasta accentua insuficiențele de organe, insuficiența renală.”

Un alt aspect critic a fost întârzierea transferului pacienților spre spitale europene specializate:

„Copiii au fost internați vineri noaptea, iar până luni de dimineață, când s-au dezmeticit decidenții, toți erau contaminați cu flora din spital. Chestie pe care Arafat o știa. Bănicioiu o știa. De-asta nu au activat Mecanismul European de Protecție Civilă. Nu spun că țările de destinație nu ar fi primit pacienții noștri… Numai că solicitarea trebuia să o facă statul român, iar documentele de transfer trebuiau întocmite corect, adică menționată încărcătura microbiană.”

Tragedia nu s-a încheiat odată cu ultimele decese. Dosarul privind incendiul Colectiv ar fi fost clasat dacă nu ar fi intervenit familiile victimelor.

Interviul cu doamna Geambașu se găsește integral aici: 10 ani de la tragedia din Colectiv. „România e condamnată. Nu mai are vitalitate, vână, nu mai are simț civic”, spune medicul Ruxandra Geambaşu, care şi-a pierdut singurul copil în urma incendiului

Lecții neînvățate

Tragedia Colectiv a arătat clar vulnerabilitatea sistemului medical românesc:

• Lipsa unui spital modern pentru marii arși
• Dependința de transferuri externe pentru cazurile critice
• Risc major de infecții nosocomiale

10 ani mai târziu, aceste probleme rămân nerezolvate. Fără investiții reale în infrastructură și schimbarea abordării, victimele incendiilor viitoare riscă să fie condamnate nu doar de flăcări, ci și de sistemul care ar fi trebuit să le salveze.