Actorul sud-coreean Kim Soo Hyun se pregătește să se prezinte în instanță pe data de 21 noiembrie 2025, pentru prima audiere, într-un proces de despăgubire intentat de brandul de cosmetice Brand A, după ce contractul său de imagine a fost reziliat pe fondul controverselor legate de viața personală a regretatei actrițe Kim Sae Ron.

Detalii despre proces și suma cerută în instanță

Cazul va fi judecat de cea de-a XXII-a Secție Civilă a Tribunalului Districtual Central din Seul.

Brandul de cosmetice a solicitat 500 de milioane de woni (aproximativ 350.000 USD) de la Kim Soo Hyun și agenția sa, după ce a decis să rezilieze contractul de colaborare, inițial valabil până în august 2025.

Plângerea oficială a fost depusă în aprilie, iar audierea inițială are loc la șapte luni distanță.

Potrivit comunicatului oficial al Brand A, rezilierea a fost motivată de „menținerea încrederii și integrității” :

Ne-a fost greu să luăm această decizie (rezilierea contractului) fără a auzi mai întâi declarațiile lui Kim Soo Hyun și ale agenției sale”.

„După ce am analizat poziția agenției, am considerat că există motive serioase care împiedică îndeplinirea contractului de publicitate și am inițiat oficial procesul de reziliere prin intermediul reprezentanților noștri legali. Această decizie reflectă angajamentul nostru de a susține valorile brandului și încrederea consumatorilor noștri.”

Se arată în comunicatul dat.

Controversa care a declanșat criza

Problemele au început în martie 2024, când Kim Soo Hyun a postat un selfie cu regretata Kim Sae Ron, fostă colegă la Gold Medalist. Publicarea fotografiei a dus la discuții aprinse, despre trecutului lui Kim Sae Ron, inclusiv incidentul de conducere sub influența alcoolului în 2022, soldat cu o amendă de 20 de milioane KRW (aproximativ 14.080 USD).

Controversa s-a amplificat după ce canalul de YouTube Garo Sero Research Institute a publicat materiale despre presupusa relație și alte detalii private ale celor doi. Kim Soo Hyun a negat acuzațiile într-o conferință de presă, însă criticile și dezvăluirile online au continuat.

Procese suplimentare și impactul asupra carierei

În urma scandalului, activitățile de divertisment ale lui Kim Soo Hyun au fost suspendate, iar actorul se confruntă cu procese în valoare totală de aproximativ 7,3 miliarde KRW (aproximativ 5,1 milioane USD) din partea mai multor companii, inclusiv Brand A. S-au aplicat popriri provizorii asupra activelor sale, inclusiv un apartament din Seongsu-dong și sume de bani în conturi bancare.

Kim Soo Hyun a inițiat, la rândul său, un proces pentru defăimare și încălcarea legilor privind informațiile și comunicațiile, solicitând daune de 12 miliarde KRW (aproximativ 9,2 milioane USD) împotriva Institutului Garo Sero și a familiei lui Kim Sae Ron.

Reacția oficială a actorului și a avocatului său

Avocatul lui Kim Soo Hyun, Go Sang Rok, a respins ferm acuzațiile. Pe 30 septembrie 2025, a publicat fragmente din 150 de scrisori personale ale actorului către partenera sa din timpul serviciului militar, demonstrând că relația sa reală a avut loc între 2016 și primăvara lui 2019 și că nu există niciun indiciu cum că regretata Kim Sae Ron ar fi fost minoră.

Avocatul a subliniat că actorul și-a îndeplinit obligațiile legale și morale, menținând comunicarea zilnică cu partenera sa în timpul serviciului militar în unitatea DMZ.

Controversa legată de Kim Soo Hyun și Kim Sae Ron a avut un impact major asupra imaginii publice și carierei actorului, ducând la procese în valoare de milioane de dolari și oprirea activităților sale de divertisment. Prima audiere din 21 noiembrie va fi un moment decisiv în această serie de dispute juridice complexe, care atrag atenția atât în Coreea de Sud, cât și la nivel internațional.

😄 Hrănește autorul cu motivație, că altfel moare de oboseală între interviuri și editări!
👉 Dă o cafea virtuală – sau o supă coreeană 🥢 Un gest mic = mai mult conținut sincer, direct și pe bune.

5€ 10€ Altă sumă

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura