În centrul Clujului, acolo unde pașii trecătorilor se împletesc zilnic cu vuietul orașului, Biserica aduce o clipă de tăcere, de aducere-aminte și de recunoștință. În perioada 13 octombrie – 10 noiembrie 2025, în zona pietonală a Bulevardului Eroilor, la „Instalația 10×10 – Tunelul Timpului”, poate fi vizitată o expoziție emoționantă:
„Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj – mărturisitor în temnițele comuniste”.
Organizată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai”, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și Muzeul Mitropoliei Clujului, expoziția face parte din manifestările culturale dedicate Anului Centenar al Patriarhiei Române (1925–2025).
Este mai mult decât o simplă expoziție. Este o punte între generații, o chemare de a privi în ochii celor care au mărturisit credința până la capăt, chiar și atunci când libertatea și viața le erau răpite. Prin cele 40 de planșe expuse, vizitatorul descoperă chipul luminos al Părintelui Liviu Galaction Munteanu, rector al Academiei Teologice Ortodoxe din Cluj între anii 1937–1943 și al Institutului Teologic între 1948–1952.
În vremuri de încercare, Părintele Liviu Galaction a rămas statornic în slujirea lui Hristos și a Bisericii. A fost supravegheat, anchetat și întemnițat pentru curajul de a catehiza copiii și de a le vorbi despre credință într-o epocă a fricii. Condamnat la opt ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”, a pătimit în închisorile de la Gherla și Aiud, unde, la 8 martie 1961, și-a încheiat viața pământească, lăsând în urmă un exemplu de demnitate, blândețe și credință nestrămutată.
În Anul Centenar al Patriarhiei Române, Biserica a rânduit să-i cinstească memoria și sfințenia vieții: Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj a fost canonizat la 4 februarie 2025, iar proclamarea locală a avut loc la 25 martie, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. De acum înainte, el va fi prăznuit în fiecare an la 8 martie, ziua trecerii sale la Domnul.
Această expoziție este o invitație la reculegere și reflecție, o lecție vie despre curajul credinței și despre cum lumina lui Hristos nu poate fi închisă nici măcar între zidurile unei temnițe.
Sursa: Biroul de presă al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
:
Lasă un comentariu