Într-un tren de metrou aglomerat, cu o carte deschisă în mâini, lacrimile au început să curgă fără avertisment. Era povestea unei alte refugiate nord-coreene, Sharon Jang, relatată în volumul „Fata cu machiaj negru”, care a trezit în sufletul cititoarei amintiri dureroase, dar și un sentiment profund de solidaritate, mărturisește jurnalista  
Kim Su-jin de la The Korea Times.

Sharon Jang s-a născut într-o familie marcată de stigmat: bunicul ei fusese un soldat sud-coreean capturat spre finalul Războiului din Coreea. Această „vină ereditară” a condamnat întreaga familie – copii și nepoți – la muncă silnică în minele de cărbune ale regimului nord-coreean. În 2011, Sharon a reușit să evadeze, iar un an mai târziu a ajuns în Coreea de Sud, unde și-a regăsit libertatea.

Cartea ei nu ascunde nimic. În paginile ei trăiești alături de o adolescentă acoperită de praf de cărbune, cu lacrimi negre curgându-i pe obraji, o imagine care rămâne imprimată în mintea cititorului. Această sinceritate crudă a trezit în sufletul refugiatei care citea în metrou o recunoaștere dureroasă: „Am trecut și eu prin același tip de suferință. Nu sunt singură.”

Solidaritatea prin poveste

Pentru mulți transfugi nord-coreeni, împărtășirea poveștilor este un act de curaj. Însă lectura volumului a însemnat mai mult decât o simplă amintire – a devenit o validare. Autoarea articolului, și ea refugiată, a înțeles prin această carte nu doar propria durere, ci și legătura invizibilă care o unește cu alți supraviețuitori.

„Cartea lui Sharon mi-a dat permisiunea să simt aceste lucruri pe deplin”.

Mărturisește ea.

„Să plâng fără rușine într-un metrou aglomerat. Să recunosc că poveștile noastre contează. Nu suntem singuri în suferința noastră și nu suntem singuri în vindecarea noastră.”

O viață reconstruită din cenușă

Femeia care povestește aceste trăiri a evadat din Coreea de Nord în 2003, fiind ulterior traficată în China. În 2007 a reușit să ajungă în Coreea de Sud, unde și-a construit o nouă viață. A lucrat mai bine de un deceniu ca asistentă medicală, apoi a urmat studiile universitare. Astăzi, la fel ca Sharon, își dedică viața activismului pentru drepturile omului în Coreea de Nord și își spune povestea ca membră a Freedom Speakers International, organizația care a publicat cartea.

Întrebări care dor

„De ce noi, dintre toate popoarele lumii, a trebuit să ne naștem în Coreea de Nord și să trecem prin asemenea suferințe?”

Această întrebare, repetată ca un ecou, rămâne fără răspuns. Iar atunci când aude oameni din „lumea liberă” spunând că viața e grea, nu poate înțelege. Pentru ea, asemenea cuvinte sunt „vorbele celor bine hrăniți”.

Puterea vindecătoare a memoriei

Cartea lui Sharon Jang nu este doar o mărturie personală, ci și o fereastră spre suferința colectivă a unui popor rupt de libertate. Pentru refugiați, ea devine un balsam: o dovadă că durerea lor nu este izolată și că povestea fiecăruia contribuie la un adevăr comun.

A plânge într-un metrou aglomerat, a recunoaște public trauma și a împărtăși solidaritatea cu alți supraviețuitori – toate acestea transformă lacrimile în putere. Dincolo de durerea personală, astfel de povești sunt pași spre vindecare și, mai ales, spre schimbare.