În această lună, în ziua a douăzeci și opta, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Hariton Mărturisitorul.

Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Aurelian în cetatea Iconiei, din Eparhia Licaoniei. Fiind adus înaintea judecății și mărturisind cu îndrăzneala că Hristos este Dumnezeu, a fost bătut de patru slujitori și cu foc ars. Dar după sfârșitul împăratului Aurelian (270-276), scăpând sfântul, s-a dus în pustiu, unde a căzut între tâlhari, care prinzându-l și legându-l, a scăpat de dânșii într-acest chip: venind un șarpe și intrând în vasul în care țineau tâlharii vin, și-a vărsat otrava în vin, din care bând ei, toți au murit. Iar sfântul, făcând peștera biserică și adunând mulțime de călugări, a făcut mănăstire, scoțând dintr-o piatră uscată izvor de apă și arătându-se lecuitor de orice boală; iar la adânci bătrâneți a adormit întru Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Prooroc Baruh.

Adevarata oglindă a proorocilor, a fost următor dascălului său, Ieremia când acesta plângea prădarea și pustiirea Ierusalimului. Și în timpul cât a durat pustiirea Ierusalimului, Baruh se închisese într-o peșteră și plângea înstrăinarea lui Ieremia; și n-a ieșit de acolo până la întoarcerea poporului. Iar când s-a întors poporul, Baruh, ieșind din peșteră, auzit-a iarăși cu Abimeleh cele ce văzuseră Ieremia în uimire când era lovit cu pietre. Și se arătau a fi ca un suflet în două trupuri acești doi prooroci, deoarece dumnezeiescul Duh însemna și îi adeverea pe amândoi. Baruh a propovăduit mai limpede despre orânduiala întrupării lui Hristos, zicând: „Acesta este Dumnezeul nostru, nu se va socoti altul lângă Dânsul” și celelalte. Și ar putea cineva din cei ce cu dragoste ostenesc a lua seamă la cărțile proorocești, să afle pe proorocul Baruh că proorocește mai mult despre Hristos și despre Ierusalim. După ce a îngropat pe Ieremia cu sârguință, curând după trecerea aceluia către Domnul a trecut și acesta.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Marcu păstorul; a Sfinților Mucenici și buni frați Alexandru, Alfiu (Alfeu) și Zosima; a Sfântului Mucenic Pimen, a Sfinților Mucenici Nicon, Neon, Eliodor (Heliodor) și celelalte fecioare și fii.

Acești sfinți au trăit pe vremea împăratului Dioclețian (284-305), în cetatea Pisidiei, în Asia Mică, când acolo era domnitor Magnus.

Iar Fericitul Marcu, un păstor, paștea oile, având părul capului alb și lung până la călcâie. Sf. Marcu a fost arestat pentru mărturisirea deschisă a credinței creștine în Antiohia Pisidiei.  Cei treizeci de soldați care-l păzeau au fost convertiți la creștinism de Sf. Marcu fiind martirizați la Niceea prin tăierea capului. Iar pe sfântul l-au trimis la Claudiupoli, unde au chemat făuri ca să facă legăturile sfântului.

Și au venit trei frați, anume Alfie, Alexandru și Zosima, care locuiau în satul Cataliton, meșteri deprinși la lucrul fierului. Începând a bate fierul, curgea apa pe ei și li se inmuiau mâinile, dar fierul nu se lăsă bătut; iar ei mirându-se de ceea ce li se întâmpla, și auzind dumnezeiesc glas care-i îndemna să se nevoiască împreună cu Marcu, au mărturisit ca sunt creștini. Atunci îndată au fost supuși la chinuri felurite, în timpul cărora și-au dat duhul.

Iar Marcu a fost încălțat cu încălțăminte de chinuire, bătut, împuns cu frigari și, după ce i s-a tăiat limba, i s-a tăiat și capul la Claudiopolis. Când au luat capul sfântului mucenic să-l ducă în templul păgân al lui Artemis, toți idolii s-au prăbușit la pământ și au fost distruși. Martorii acestei minuni, Nicon, Neon, Heliodor împreună cu alți tineri bărbați și femei au crezut în Hristos, și-au mărturisit credința creștină, au fost chinuiți împreună cu mulți tineri și fecioare și le-au tăiat capetele la locul ce se cheama Maromilium (Moromilio).

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Calinic și Eustatie Romeul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru, și a celor împreună cu dânsul treizeci de mucenici.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eustatie de la Lavra Peșterilor din Kiev.

Mucenicul Eustaţie din Peşteră s-a născut în sec. al XI-lea la Kiev, într-o familie bogată. Devenind adult, a primit tunderea în monahism la Mănăstirea Peșterile Kievului, după ce a dat toate proprietățile sale săracilor. Sfântul a dat dovadă de smerenie în îndeplinirea ascultărilor sale de la mănăstire, făcându-și prăvila cu strictețe și petrecând în post și priveghere.

În 1096 poloveții au cotropit Kievul, prădând mănăstirea Peșterilor și omorând mulți călugări. Sf. Eustaţie a fost făcut prizonier și vândut ca sclav unui evreu din Korsun împreună cu alți treizeci de viețuitori ai mănăstirii și douăzeci de locuitori ai oraşului.

Evreul păgân a încercat să-i facă pe captivi să renunțe la Hristos, amenințându-i cu moartea prin înfometare pe cei care refuzau. Sf. Eustaţiu îi încuraja pe frații săi creștini, spunându-le „Fraților, nici unul din noi cei botezați întru Hristos să nu ne lepădăm jurămințile făcute la botez. Hristos ne-a purificat prin apă și prin Duh, scoţându-ne de sub blestemul Legii prin Sângele Său și făcându-ne moștenitori ai Împărăţiei sale. Dacă vom trăi, vom trăi pentru Domnul iar de vom muri, vom muri întru Domnul, primind viață veșnică.”

Încurajați de cuvintele sfântului, prizonierii au ales să suporte înfometarea decât să renunțe la Hristos, Cel ce este Apa și Hrana în Viața de Veci. Epuizați de foame și sete, unii dintre ei au murit în trei zile, alții după patru și şapte zile. Sf. Eustaţiu a rămas în viață paisprezece zile, fiind obișnuit cu postul încă de mic copil. Suferind de foame nu s-a atins de hrană sau apă. Necredinciosul evreu, văzând că a pierdut banii pe care i-a dat pe sclavi, s-a răzbunat pe sfântul călugăr.

Apropiindu-se Sfânta Înviere a lui Hristos, evreul avea și el sărbătoarea lui pascală. Acesta s-a gândit împreună cu prietenii săi să-l crucifice pe sfânt. Păgânii și-au bătut joc de el spunându-i că este invitat la masa lor pascală. Dar sfântul le-a răspuns, „Domnul mi-a arătat mare milostivire lăsându-mă să îndur moarte pe cruce în numele Său aşa cum a suferit El”. Sfântul a mai prezis o moarte groaznică pentru evreu.

Auzind acestea, evreul a apucat o suliță și l-a înjunghiat pe Sf. Eustaţie pe cruce. Corpul mucenicului a fost luat de pe cruce și aruncat în mare. Creștinii au căutat multă vreme sfintele moaște dar nu le-au putut găsi. Dar, prin mila dumnezeiască moaștele întregi ale sfântului au fost găsite într-o peşteră, unde se săvârșeau multe minuni. Mai târziu, acestea au fost mutate la Mănăstirea Peșterile Kievului.

Proorocia sfântului despre răzbunarea sângelui său vărsat s-a adeverit la scurt timp după moartea sa. Împăratul bizantin a dat un decret prin care se expulzau toți evreii din Korsun, luându-li-se proprietățile și ucigându-i pe bătrânii lor pentru persecuția creștinilor. Evreul care l-a crucificat pe Sf. Eustaţie a fost spânzurat de un copac, primindu-și răsplata pentru răutatea sa.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.