Coreea de Sud va lipsi pentru al doilea an consecutiv de la ceremonia memorială din Japonia dedicată victimelor muncii forțate, printre care se numără și coreeni, care au lucrat forțat la mina de aur Sado. Oficialii sud-coreeni vor lipsi de la acest moment, din cauza negocierilor eșuate asupra textului discursului pe care cei din Tokyo trebuie să-l țină.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe de la Seul, decizia a fost luată deoarece cele două părți nu au reușit să ajungă la un acord asupra modului în care să fie recunoscută natura coercitivă a muncii la situl minier Sado. Ceremonia este programată să aibă loc pe 13 septembrie, în apropierea fostei mine din prefectura Niigata.
„Am purtat discuții serioase cu partea japoneză, dar nu am reușit să diminuăm diferențele de opinie asupra aspectelor critice. Am decis, prin urmare, să nu participăm.”
A declarat un oficial al ministerului, adăugând că nu poate oferi detalii despre punctele exacte de la care a izbucnit „conflictul”.
Printre factorii care au contribuit la decizia de boicot se numără și timpul limitat înaintea ceremoniei, care ar fi complicat organizarea logisticii pentru participarea familiilor victimelor muncii forțate. Seulul a notificat oficial Tokyo despre această decizie în cursul zilei de azi.
În schimb, Ministerul Afacerilor Externe de la Seul va organiza o comemorare separată în apropierea minei Sado, la care vor participa familiile victimelor, fără a preciza însă o dată anume.
Boicotul survine într-un context în care administrația președintelui Lee Jae Myung încearcă să păstreze relații stabile cu Japonia, fără a neglija totodată nemulțumirile istorice. În cadrul unui summit cu prim-ministrul japonez Shigeru Ishiba, ce a avut loc la Tokyo pe data de 23 august 2025, Lee a subliniat importanța cooperării acolo unde este posibil, evidențiind diferența dintre disputele istorice și colaborarea practică.
Aceasta reprezintă a doua absență consecutivă a Coreei de Sud la ceremonia memorială a minei Sado. Seul a lipsit și de la evenimentul inaugural din noiembrie anul trecut, invocând dezacorduri similare cu Tokyo.
Ceremonia memorială anuală face parte din acordul bilateral din iulie 2023, când situl minei Sado, o fostă instalație de aur care a folosit muncă forțată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost adăugat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Consimțământul Coreei a fost esențial pentru această desemnare, iar Japonia s-a angajat să recunoască istoria sitului prin organizarea unei ceremonii anuale în onoarea victimelor muncii forțate, inclusiv a celor coreeni.
Cu toate acestea, ceremonia inaugurală a fost sursa unui conflict diplomatic major, după ce oficialii coreeni s-au retras în ultimul moment, nemulțumiți de alegerea reprezentantului japonez și de formularea discursului, care nu a menționat explicit natura coercitivă a muncii forțate la mina Sado.

Lasă un comentariu