În ziua de 1 Septembrie îl pomenim pe Sfântul Simion Stâlpnicul și pe mama sa, Marta. În credința populară, Simion Stâlpnicul este cel care stând într-un picior pe un stâlp înalt, susține Cerul și Pământul.
Se crede că acest Sfânt îl duce pe om de la Pământ la Cer, pe scară, dacă e sărbătorit așa cum se cuvine. Este patronul vânturilor și poate produce cutremure.

Când nu sunt cutremure, oamenii îi trec cu vederea cinstirea zilei sale, Sfântul Simion produce cutremure și furtuni, ca răzbunare.
Se zice că cine muncește în această zi se face stâlp de piatră. Pentru că sărbătoarea Sfântului Simion Stâlpnicul coincide cu începerea Anului Nou Bisericesc, se crede că acest Sfânt ține anul; astfel, în tradiția populară se spune că așa cum va fi ziua de azi, așa va fi tot anul care vine. Dacă dimineața va ploua, primăvara următorului an va fi una ploioasă. Dacă la amiază va fi frumos,
Dacă Sfântul Simion e posomorât, toamna va fi rea și oamenii nu-și vor putea strânge recoltele. Dacă va tuna în această zi, toamna va fi una lungă.

Lasă un comentariu