Există seri care nu se repetă. Seri în care o sală de concert devine nu doar un spațiu de audiție, ci un loc al revelației.

Duminică, 31 august 2025, la Sala Palatului, Festivalul Internațional „George Enescu” a trăit un asemenea moment: debutul românesc al pianistului sud-coreean Seong-Jin Cho, în Concertul pentru pian nr. 1 în Do major, op. 15, de Beethoven, alături de Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia din Roma, sub bagheta elegantă a lui Daniel Harding.

Întâlnirea dintre finețe și claritate

Seong-Jin Cho nu impresionează prin gesturi spectaculoase, ci prin esența interpretării. Fiecare notă a fost cântată cu precizie și naturalețe, iar frazarea sa a făcut ca Beethoven-ul să sune altfel, energic și plin de viață, dar o secundă nu a dat impresa că ar forțat sau exagerat. Publicul a putut simți delicatețea și forța în același timp, într-o experiență care a transformat virtuozitatea într-o formă de poezie pură.

Dirijorul Daniel Harding și Orchestra Santa Cecilia au completat perfect interpretarea, cântând cu claritate și echilibru și punând în valoare fiecare nuanță a pianului. Nu a fost doar un concert, ci o conversație muzicală, în care totul a curgut natural și armonios.

Un omagiu discret

Concertul a purtat în el și o încărcătură emoțională suplimentară. Seong-Jin Cho a mărturisit de mai multe ori că Radu Lupu a fost unul dintre reperele sale esențiale.

În interpretarea de la București, acest filon lupu-ian – delicatețea aproape metafizică a timbrului, tăcerea plină de sens dintre fraze – a plutit discret, ca un omagiu nerostit, dar simțit de toți cei care cunosc filiația spirituală dintre cei doi artiști.

O seară simbolică

Pe lângă frumusețea muzicii, seara a avut și o încărcătură simbolică. Doamna Young-A Kwon, ministru-consilier la Ambasada Coreei de Sud, a amintit cu zâmbetul pe buze că prezența lui Cho la Festivalul Enescu marchează nu doar debutul său românesc, ci și 35 de ani de prietenie și colaborare culturală între Coreea și România. În acele momente, era clar că muzica poate fi mai mult decât sunet: un liant subtil, dar puternic, între oameni și culturi.

Ceea ce trebuia să fie o absență regretată – retragerea Marthei Argerich – s-a transformat într-un câștig nesperat. Seong-Jin Cho nu a fost un „înlocuitor”, ci revelația unei generații. Publicul român a fost martorul unei confirmări: că Festivalul Enescu rămâne scena pe care se scriu, în prezent, capitolele viitorului muzicii clasice.