În această lună, în ziua a douăzeci și șaptea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Pimen cel Mare.
Cuviosul Pimen era egiptean de neam şi a trăit în pustul Egiptului în vremea împăratului Teodosie al II-lea cel Tânăr (408-450).
Împreună cu cei şapte fraţi ai săi, a luat drumul pustiei, făcându-se monah. Aşadar, fericitul Pimen îşi ducea zilele şi anii în pustniceşti nevoinţe, stăruind neîncetat în rugăciuni, sporind în fapte bune şi întărindu-se cu ajutor de la Dumnezeu împotriva diavolului.
Într-un timp scurt, supunându-şi trupul în slujba duhului, a ajuns la înălţimea nepătimirii, devenind mare între părinţii pustiei. Dregătorul din acel loc a vrut atunci să-l vadă pe Pimen, dar el, gândindu-se că aşa vor începe ispitele şi mândria, i-a trimis răspuns să nu vină, că nu poate să-l vadă. Mirându-se, dregătorul a recurs la un şiretlic, închizându-l pe nepotul lui Pimen, cu gândul că părintele din pustie va veni să mijlocească pentru acesta şi astfel îl va putea vedea.
Sora Sfântului Pimen a alergat atunci la el şi i-a cerut ajutor. Sfântul nu a primit-o şi nu a vrut să meargă la dregător, dar la rugămintea ei i-a scris dregătorului: „Cercetează după lege şi de este vrednic de moarte, să moară, iar de nu, nepedepsindu-l, să-l eliberezi!” Dregătorul s-a mirat atunci de această socotinţă şi l-a eliberat pe tânăr. Şi a avut Cuviosul Pimen mulţime de ucenici, cărora le răspundea în pilde, pentru ca ei să înţeleagă învăţăturile Domnului şi să nu rătăcească de la dreapta credinţă.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Eutalia.
Aceasta Sfântă era din Sicilia, având mama elină, cu curgeri de sânge, care și ea se numea Eutalia, pe care au tămăduit-o Sfinții Mucenici Alfion, Filadelf și Chiprin; căci s-au arătat acești trei Sfinți mucenici în somn Eutaliei și i-au zis: „De crezi în Hristos și de te vei boteza, cu adevărat te vei vindeca și te vei mântui; iar de nu crezi, fugi departe de la noi”.
Iar Eutalia deșteptându-se, s-a plecat cuvintelor Sfinților Mucenici. Pentru aceasta crezând s-a botezat cu Eutalia fiica sa cea de un nume; avea însă și un fecior anume Sermilian, care a prins-o, dorind s-o sugrume, pentru că crezuse în Hristos. Iar slujnica ei a scăpat-o din mâinile lui.
Pentru aceasta Eutalia, fiica ei a mustrat foarte pe vrajmașul acela, fratele ei, căci a vrut să omoare pe mama-sa; dar el zise: „Au doară și tu ești creștină?” Iar Sfânta a zis: „Adevărat și cu osârdie doresc a muri pentru Hristos”. Deci necuratul acela dezbrăcând-o a bătut-o cumplit, apoi a dat-o uneia din slugi ca să o rusineze; iar ea făcând rugaciune a orbit sluga. Atunci fratele ei văzând un lucru ca acesta, i-a tăiat capul.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru și Mărturisitorului Liverie (Liberiu), papa Romei.
Acest Sfânt a trăit pe vremea împărăției lui Constantie (337-361), și a fost într-ajutor marelui Atanasie și lui Pavel Mărturisitorul ca să-și ia scaunele lor. Drept aceea împăratul Constantie, după moartea fratelui său a trimis de l-a adus de la Roma, și încercând a-l pleca ca să se ferească de împărtășire cu Atanasie, și ca să fie la un gând pentru caterisirea lui.
Dar neputând a-l pleca, l-a izgonit în Tracia. După aceea mergând împăratul la Roma și fiind silit de mulți, a poruncit să-și ia fericitul Liverie iarăși scaunul, la care și mergând a răposat în Domnul.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Osie, episcopul Cordovei (Cordoba, Spania).
Fericitul acesta, strălucind mai înainte în sihăstrie și fiind împodobit cu tot felul de fapte bune, a fost făcut episcop al scaunului Cordobei din Spania. Apoi având râvna pentru credința ortodoxă, a mers și la marele și întâiul Sobor, de la Niceea, mustrând și lepădând tulburarea cea arienească.
Acesta a strâns și Soborul ce s-a facut la Sardica și exarh a fost, între cei ce se adunaseră atunci acolo, pentru că nu iscălise caterisirea împotriva marelui Atanasie și a altor mulți episcopi goniți din scaunele lor de către Constantie, sau mai bine, pentru că nu era la o unire cu răul eres al lui Arie, a fost izgonit, și suferind multe scârbe și patimi, a luat sfârșitul într-acel surghiun.
Tot în această zi, pomenirea botezului Famenului etiopian, de către Sfântul Filip.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Antusa cea noua, care cu sac de par fiind îmbrăcată și cu piatră legată de grumaji și în puț aruncată, s-a săvârșit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Fanurie.
În timpul lucrărilor pentru scoaterea la iveala a zidurilor fortăreței din Rodos (Rhodos), muncitorii au descoperit ruinele unei frumoase biserici de altadată, sub dalele căreia au găsit numeroase icoane. Printre ele, singura care era intactă era o icoană reprezentând un tânăr militar, care tinea în mâna sa dreaptă o cruce, deasupra careia se găsea o lumânare aprinsă, iar de jur-împrejurul icoanei erau reprezentate doisprezece scene ale muceniciei sale.
Episcopul locului, Nil (1355-1369), a putut descifra inscripția: „Sfântul Phanourios” (Fanurie), nume care nu se găsea în vechiile martirologii și sinaxare. Cum guvernatorul insulei refuza să-i acorde permisiunea de a restaura biserica, piosul Episcop s-a dus la Constantinopol, obținând de la împărat dreptul de a o face. De atunci, Sfântul Fanurie a săvârșit multe minuni, îndeosebi pentru găsirea obiectelor și animalelor dispărute.
După o tradiție populară răspândită în Creta, mama Sfântului ar fi fost o mare păcătoasă și, în ciuda tuturor eforturilor sale, Sfântul nu a reușit să o convertească. El nu a încetat totuși nici o clipă să se roage pentru mântuirea ei; iar când păgânii au venit să-l ucidă cu pietre, Sfântul ar fi exclamat: „Pentru aceste osteneli, Doamne, ajută-le tuturor celor care se vor ruga pentru mântuirea mamei lui Fanurie”. De aceea, până astazi când credincioșii din Creta pierd vreun obiect, ei au obiceiul să facă prăjituri pe care le dau celor săraci pentru iertarea mamei Sfântului Fanurie.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Lasă un comentariu