Prim-ministrul Australiei, Anthony Albanese, a anunțat marți că țara sa va întrerupe relațiile diplomatice cu Iranul, după ce Organizația Australiană de Informații și Securitate (ASIO) a concluzionat că regimul de la Teheran a orchestrat două atacuri antisemite pe teritoriul australian, relatează The Associated Press și News.ro.
Atacurile au vizat comunitatea evreiască din Australia
Potrivit investigației ASIO, guvernul iranian a ordonat incendierea companiei alimentare kosher Lewis Continental Kitchen din Sydney, în octombrie 2023, și a sinagogii Addas Israel din Melbourne, în decembrie 2023.
„ASIO a adunat suficiente informații credibile pentru a ajunge la o concluzie profund îngrijorătoare. Guvernul iranian a dirijat cel puțin două dintre aceste atacuri. Iranul a încercat să-și ascundă implicarea, dar ASIO consideră că se află în spatele atacurilor”.
A declarat premierul Albanese.
El a calificat incidentele drept „acte de agresiune extraordinare și periculoase orchestrate de o țară străină pe teritoriul australian”, adăugând că acestea au fost „încercări de a submina coeziunea socială și de a semăna discordie în comunitatea noastră. Este total inacceptabil.”
Expulzarea ambasadorului iranian și închiderea ambasadei australiene la Teheran
Înaintea anunțului oficial, guvernul de la Canberra l-a informat pe ambasadorul Iranului în Australia, Ahmad Sadeghi, că va fi expulzat. Totodată, diplomații australieni aflați în Iran au fost retrași într-o țară terță.
O alertă emisă pentru cetățenii australieni din Iran menționează închiderea ambasadei și recomandă plecarea „cât mai curând posibil, dacă este sigur să o facă”.
„Străinii din Iran, inclusiv australienii și cetățenii cu dublă cetățenie, sunt expuși unui risc ridicat de detenție arbitrară sau arestare”.
Ae arată în avertismentul oficial.
Ministrul de externe Penny Wong a subliniat că, deși relațiile diplomatice se rup, Australia va păstra „unele canale de comunicare” cu Teheranul pentru protejarea intereselor naționale. Ea a precizat că este prima expulzare a unui ambasador din Australia după Al Doilea Război Mondial.
Gardienii Revoluției – pe lista organizațiilor teroriste
Anthony Albanese a confirmat și un nou proiect legislativ prin care Garda Revoluționară a Iranului (IRGC) va fi desemnată organizație teroristă.
„Au fost atacuri deliberate care au vizat evreii australieni, au distrus un lăcaș de cult sacru, au cauzat pagube de milioane de dolari și au terorizat comunitatea noastră”.
A transmis într-un comunicat Consiliul Executiv al Evreilor Australieni, salutând decizia guvernului.
Garda Revoluționară, prin Forța Quds, a fost acuzată de statele occidentale că a folosit militanți și infractori locali pentru a lovi disidenți și israelieni în străinătate.
Context geopolitic tensionat
Măsura drastică împotriva Iranului vine la doar o săptămână după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a criticat public pe Albanese, numindu-l „un politician slab care a trădat Israelul” pentru decizia de a recunoaște statul palestinian.
Albanese a anunțat pe 11 august că Australia va oficializa recunoașterea Palestinei în cadrul Adunării Generale a ONU din septembrie. Decizia a fost urmată de o răcire bruscă a relațiilor diplomatice cu Israelul, incluzând anularea reciprocă a vizelor oficiale.
De la începutul războiului dintre Israel și Hamas, în 2023, atât în Orientul Mijlociu, cât și în diaspora, s-au înregistrat creșteri semnificative ale incidentelor antisemite. În Israel, autoritățile au arestat mai multe persoane acuzate că ar fi fost plătite sau încurajate de Iran să comită acte de vandalism și să monitorizeze ținte locale.

Lasă un comentariu