Noua dramă „Bon Appétit, Your Majesty” atrage tot mai mult atenția publicului după difuzarea celui de-al doilea episod, lansat pe 24 august 2025.
Serialul, cei are în rolurile principale pe YoonA și Lee Chae Min, a debutat cu audiențe mari pe 23 august, iar reacțiile internauților arată că povestea devine tot mai captivantă pe măsură ce episoadele se desfășoară.
Pe forumuri online, fanii au lăudat firul narativ, descrierile mâncării și dezvoltarea personajelor, considerând că acestea au transformat drama într-o experiență mult mai interesantă și incitantă.
„Bon Appétit, Your Majesty” este o comedie romantică fantastică, care urmărește povestea unei bucătărese moderne ce, în vârful carierei sale, se întoarce în timp și întâlnește un rege tiran cu un palat rafinat.
YoonA interpretează rolul lui Yeon Ji Young, o bucătăreasă franceză care se trezește transportată înapoi în timp, iar Lee Chae Min își asumă primul său rol de rege, oferind o interpretare intensă a lui Yeonsangun, al zecelea monarh al dinastiei Joseon. Drama este inspirată din romanul online „Surviving As The Chef Of Yeonsangun”, o istorie alternativă care îl portretizează pe faimosul rege tiran ca pe un „romantic pur”.
Un element care a captat atenția telespectatorilor este chimie neașteptată dintre cei doi protagoniști, contrastul dintre regele obsesiv, dar imatur, și bucătăreasa puternică și hotărâtă fiind adesea amuzant și captivant. Mulți recunosc că, deși la început nu au fost încântați de personajul masculin, au început să aprecieze treptat calitățile sale „imature, dar fermecătoare”, savurând totodată umorul serialului.
Internauții au împărtășit numeroase reacții, precum:
„Se spune că Lee Heon și Ji Young sunt un cuplu amuzant.”
„Chimia de dragoste-ură dintre YoonA și Lee Chae Min a făcut episodul 2 extrem de captivant.”
„Scenele de gătit au fost grozave, iar cearta dintre protagoniști a fost extrem de amuzantă. Am râs atât de tare!”
„Lee Chae Min este perfect pentru acest rol. Alegerea unui actor mai tânăr face ca personajul să fie prețios și iertător.”
„Bebeluș gurmand și bucătar de top… atât de distractiv!”
Alți spectatori au subliniat naturalețea jocului actoricesc al YoonA și modul în care regia pune în valoare imagini atractive cu actorii principali, dar și scenelor de gătit, care au stârnit râsete și poftă de mâncare. Comentariile reflectă entuziasmul general pentru combinarea elementelor istorice, romantice și comice, făcând din „Bon Appétit, Your Majesty” un serial ușor de urmărit și plin de momente memorabile.
Serialul va continua cu următorul episod pe 30 august, iar popularitatea sa este în creștere, ajungând deja pe locul 4 pe Netflix SUA. Se pare că combinația dintre povestea romantică, umorul și farmecele culinare a cucerit publicul internațional și național deopotrivă.
„Bon Appétit, Your Majesty” promite să fie una dintre cele mai discutate drame istorico-romantice ale acestui sezon, iar reacțiile fanilor arată că a devenit rapid un must-watch pentru iubitorii de comedii romantice și povești cu întoarceri în timp.

Lasă un comentariu