În această lună, în ziua a douăzeci și treia, pomenirea Sfântului Mucenic Lup.

Sfântul mucenic Lup (Lupus) a trăit la sfârșitul veacului al treilea și începutul celui de-al patrulea, și a fost un servitor credincios al Sfântului marelui Mucenic Dimitrie (Dumitru) din Tesalonic (prăznuit la 26 Octombrie). Fiind de față la moartea stăpânului sau, sfântul Lup și-a muiat hainele în sângele lui și a luat inelul din mâna sfântului. Cu acestea, sfântul Lup a făcut multe vindecări și minuni în Tesalonic, invocând numele marelui Mucenic Dimitrie. A distrus și mulți idoli păgânești, asa încât a început sa fie urmărit și persecutat de păgâni, dar puterea lui Hristos l-a păzit nevătămat.

Sfântul Lup s-a predat pe sine însuși în mâinile chinuitorilor săi si, din porunca împăratului Maximian Galerius, i s-a tăiat capul cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Irineu, episcopul Sirmiului.

Acest Sfânt a trăit pe vremea împărației lui Dioclețian, fiind episcop al Sirmiului. Fiind prins în Sirmiu a fost adus la Peonia, și a stat înaintea guvernatorului Prov, mărturisind și propovăduind credința în Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru. Deci a fost închis în temnița, apoi scoțându-l a fost bătut, și după hotărârea de pierzare, tăindu-i-se capul a fost aruncat în râul Saon. Și așa și-a săvârșit mucenicia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Irineu, episcopul Lugdunului (Lyon).

Despre Sfântul Sfințit Mucenic Irineu, Episcopul de Lugdunum a fost un grec din orașul natal al lui Policarp, orașul Smyrna din Asia Mică, în prezent Izmir, Turcia. S-a născut într-o familie creștină, în jurul anului 130, ceea ce poate explica râvna sa puternică pentru Ortodoxie. Sfântul Sfințit Mucenic Irineu a fost unul din primii scriitori creștini care a folosit principiul succesiunii apostolice pentru a-și respinge oponenții.

Sfântul Sfințit Mucenic Irineu este pomenit ca fiind al doilea episcop de Lyon. Primul episcop, Fotin, a suferit moarte mucenicească în jurul anului 177 în timpul persecuțiilor lui Marc Aurelius, în timp ce Irineu vizita Roma. Recunoscut pentru ortodoxia credinței sale, Irineu este trimis în două rânduri ca ambasador la Roma. Aici, Irineu îl informează pe episcopul Romei despre pericolele ereziei montaniste (această erezie propunea ca fiecare creștin trebuia să exercite harismele sale și să părăsească orice preocupare terestră inutilă, practicând zilnic ascetismul, abstinența, postul, mărturisirea păcatelor și făcând proroci).

Sfântul Sfințit Mucenic Irineu a mijlocit, în anul 190, înlăturarea neînțelegerilor dintre Papa Victor I al Romei și episcopii din răsărit, cu privire la data serbării Sfintelor Paști. Irineu a scris papei să nu ducă lucrurile prea departe deoarece răsăritenii au deputate, dar în același timp îl convinge să nu excomunice Bisericile din Asia pentru poziția lor asupra datei sărbătoririi Paștilor.

Sfântul Sfințit Mucenic Irineu și-a încheiat apostolia în anul 202, în timpul persecuției împăratului Septimiu Sever (193-211), primind cununa muceniciei prin sabie.

Principalele date biografice referitoare la Sfântul Sfințit Mucenic Irineuau fost furnizate de istoricul Eusebiu de Cezareea (c.260- c. 340) și Fericitul Ieronim (c. 342-420).

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Calinic, patriarhul Constantinopolului.

Sfântul Calinic a fost mai întâi preot și păzitor de vase al bisericii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vlaherne. Apoi, ducându-se către Domnul patriarhul Pavel, Sfântul Calinic a fost ridicat la scaunul patriarhiei pe vremea împărăției lui Iustinian al II-lea, care era rău la nărav și netemător de Dumnezeu și pe mulți îi chinuia cu nedreptate și cu tiranie și nu cinstea nici duhovniceasca rânduială, nici bisericile lui Dumnezeu. Acest împărat și-a zidit niște palate mari și frumoase, numindu-le după numele său. Aproape de acea zidire era o biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care se numea „Mitropolească”. Și de vreme ce zidurile palatului ce se zideau trebuiau să fie trase pe acolo, pe lângă acea biserică, împăratul a vrut s-o strice, ca să nu fie împiedicare pentru zidire; pentru că acolo voia să fie treptele spre suire și spre foișorul palatului. Deci a poruncit patriarhului să facă rugăciune de binecuvântare pentru risipirea acelei biserici. Iar patriarhul s-a împotrivit împăratului, zicându-i: „Nici un fel de rugăciune n-am aflat spre dărâmarea bisericii, ci numai spre întemeiere și zidire, că Dumnezeu a făcut lumea spre a fi, iar nu spre risipire”.

Tulburându-se trimișii împărătești asupra lui și silindu-l să îndeplinească porunca împărătească, el a lăcrimat și a zis: „Slavă Ție, Hristoase, Cel ce rabzi toate!”. Atunci îndată biserica s-a risipit. Dar, după puțin timp, și pe împărat l-a ajuns risipirea, prin dreapta judecată a lui Dumnezeu, pentru că a fost izgonit de la împărăție cu necinste, iar palatul cel zidit de dânsul a fost locuința altora. Aceasta s-a făcut în felul acesta:

Înștiințându-se împăratul că poporul Constantinopolului nu se împacă cu dânsul, neiubindu-l pentru multele nedreptăți care se făceau de el poporului și pentru viața lui cea necurată, și auzind că toți vorbesc rău de el, s-a umplut de mânie și de iuțime asupra a toată cetatea și a poruncit lui Ștefan patriciul și voievodul, care era de neam persan și era om nemilostiv și nesățios de sânge omenesc, să pregătească în mod tăinuit oaste înarmată și în noaptea următoare să năvălească fără de veste asupra caselor celor mai aleși cetățeni și să-i ucidă pe toți fără cruțare.

Atunci era în Constantinopol, Leontie, voievodul Răsăritului, care a arătat de multe ori mare vitejie în războaie și a biruit multe oști potrivnice, iar în loc de cinste și laudă a luat de la împărat legătură în temniță de trei ani. Acest Leontie era acum slobozit și, înștiințându-se de sfatul împărătesc cel rău și nedrept și de porunca lui cea fără de Dumnezeu, a spus despre aceea în taină unor prieteni credincioși și împreună ostași ai săi, iar aceia, asemenea, la alți credincioși și prieteni ai lor; deci seara târziu s-au adunat la un loc și s-a făcut mare număr dintr-înșii. De aceea, apucând înainte de acea nedreaptă ucidere a cetățenilor, care era să se înceapă pe la miezul nopții, au mers înarmați în palatul împărătesc și, găsind pe împărat dormind, l-au prins și l-au legat. Atunci Leontie îndată a deschis toate temnițele și a scos pe toți cei închiși și i-a înarmat, apoi i-a trimis prin toată cetatea și strigau: „Adunați-vă toți creștinii în biserica Sfintei Sofia, căci împăratul Iustinian este biruit și legat”. Iar popoarele, auzind acestea, au alergat cu bucurie mare, strigând: Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim într-însa. Și luminându-se de ziuă, Leontie a scos pe împărat legat la locul unde se făcea alergarea cailor și, tot poporul strângându-se acolo, a tăiat nasul împăratului și l-a trimis în surghiunie la Herson. De atunci Iustinian acela s-a numit „nas-tăiat”.

Iar cetățenii Constantinopolului îndată au numit pe Leontie împărat și Preasfințitul Patriarh Calinic l-a încoronat la împărăție. Deci, petrecând Leontie trei ani la împărăție, a fost izgonit de Apsimar voievodul, pe care ostașii l-au ales la împărăție și l-au numit Tiberie al III-lea. Și prinzând Apsimar pe Leontie, l-a trimis în mănăstirea Dalmatului. Și a împărățit Apsimar șapte ani.

În acea vreme, Iustinian „nas-tăiat” fugind de la Herson din surghiunie s-a dus mai întâi la hazari, apoi la bulgari. Și dobândind de la bulgari multă putere de oaste, a mers la Constantinopol și s-a oprit la porțile cele de aur, iar oastea lui s-a întins până la Vlaherne. Deci stând așa trei zile, zicea popoarelor din Constantinopol să-l primească iarăși la împărăție, dar popoarele îl ocărau. Iar Apsimar, temându-se de Iustinian, care venise cu mare putere asupra lui, a fugit la Apoloniad. Atunci Iustinian a trimis la Preasfințitul Patriarh Calinic și la tot sfatul, rugându-se să-l primească pe el și făcând jurăminte că nu va mai face nimănui nici un rău.

Iar patriarhul și sfatul, sfătuindu-se, au pus înaintea lui Sfânta Cruce a Domnului, Sfânta Evanghelie și Preacuratele Taine ale Trupului și Sângelui lui Hristos, ca să-și întărească jurământul prin sărutarea acestora și să nu se răzbune pe niciunul pentru izgonirea sa cea mai dinainte. Deci Iustinian și-a întărit jurământul, iar ei, deschizându-i cetatea, l-au primit cu cinste.

Dar împăratul intrând în cetate cu putere ostășească și luând împărăția, îndată și-a călcat jurământul și a început a ucide pe mulți cetățeni cinstiți. Apoi, trimițând, a adus din mănăstirea Dalmatului pe Leontie, care l-a izgonit pe el. De asemenea, ostașii trimiși de el au prins pe Apsimar în Apoloniad și l-au adus la el. Iar el a poruncit să-i treacă cu batjocură pe amândoi astfel legați prin mijlocul cetății. Apoi, aducându-i la el la alergarea cailor și aruncându-i înaintea lui, i-a călcat cu picioarele, trecând peste grumajii lor și sfărâmându-le capetele, iar ostașii lui strigau cu glas tare: Peste aspidă și vasilisc vei păși și vei călca peste leu și peste balaur. Astfel batjocorindu-i pe ei, le-a tăiat capetele. Nu numai atât, dar și toată cetatea împărătească a umplut-o de sângele celor uciși, necruțând nici poporul.

După aceea, prinzând pe Preasfințitul Patriarh Calinic, i-a scos ochii și i-a tăiat nasul și limba, apoi trimițându-l în surghiunie la Roma; acolo a poruncit să-l astupe într-un zid de piatră. Iar Sfântul Calinic fiind astupat în zid la Roma, după patruzeci de zile a căzut astupătura și s-a găsit încă viu, abia suflând; iar după patru zile s-a dus către Domnul.

Atunci lui Ioan al VI-lea, papa Romei, i s-au arătat în vis Sfinții Apostoli Petru și Pavel, poruncindu-i să îngroape cu cinste trupul Sfântului Patriarh Calinic, în biserica lor cea apostolească; și papa a făcut după porunca Sfinților Apostoli. Iar călcătorul de judecată, schingiuitorul împărat Iustinian „nas-tăiat”, n-a scăpat de judecata răzbunătoare a lui Dumnezeu, căci popoarele și mai-marii oștilor, văzând tirania lui cea fără de omenie, s-au sfătuit asupra lui și, căutând vreme prielnică, l-au prins și i-au tăiat capul, și astfel cel rău a pierit rău. Iar arhiereul lui Hristos, Calinic, s-a învrednicit de cununa mucenicească în împărăția Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților 38 de Mucenici din Tracia, care de sabie s-au săvârșit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Surse: pravila.ro și doxologia.ro