Într-o lume care se schimbă mai repede decât putem ține noi pasul, există sunete, gesturi și tradiții care nu se lasă uitate. Ele nu aparțin doar trecutului, ci pulsează în prezent, păstrând vie identitatea unui popor. Printre acestea, doina – cântecul liber al românilor – ocupă un loc cu totul aparte.

Recunoscută din 2009 pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO, doina nu este doar o melodie, ci o stare. Este glasul dorului, al melancoliei, al dragostei și al durerii, transformat în sunet de generații întregi. Fiecare interpretare este unică, pentru că doina nu se cântă „după partitură”, ci după suflet.

Cele 9 elemente UNESCO ale României

România are, în total, nouă comori culturale recunoscute la nivel mondial, fie individual, fie alături de alte țări:

1. Doina – cântecul improvizat al sufletului românesc (2009)
2. Călușul – dans ritual spectaculos, cu rădăcini precreștine (2008)
3. Ceramica de Horezu – meșteșug de peste trei secole, cu motive unice (2012)
4. Colindatul de ceată bărbătească – tradiție de iarnă transmisă oral (2013, România și Republica Moldova)
5. Mărțișorul – simbolul renașterii naturii și al prieteniei (2017, România, Bulgaria, Macedonia de Nord, Republica Moldova)
6. Tehnicile de țesere a scoarței – covorul tradițional românesc (2016)
7. Arta cămășii cu altiță – piesă de port popular recunoscută internațional (2022, România și Republica Moldova)
8. Meșteșugul cojocăritului – artă a lucrului cu pielea și blana (2022)
9. Practica colindatului de Crăciun în comunități rurale – moștenire vie a sărbătorilor de iarnă

De ce contează aceste recunoașteri?

UNESCO nu acordă aceste distincții pentru a crea un „clasament” al tradițiilor, ci pentru a le proteja și a le păstra în fața presiunilor globalizării. Faptul că România are nouă elemente pe listă arată bogăția și diversitatea culturii noastre.

Doina – o punte între generații

Poate că tinerii de azi nu au crescut ascultând doine la șezătoare, dar emoția transmisă de acest cântec este universală. Într-un sat, pe prispa casei bunicilor, sau chiar pe o scenă internațională, doina rămâne un limbaj fără frontiere.

Dacă aceste tradiții sunt vii astăzi, este pentru că cineva le-a iubit suficient încât să le transmită mai departe. Iar datoria noastră este să nu lăsăm acest lanț să se rupă.