Pe bulevardul Jinnah Avenue, între clădiri moderne și grădini atent îngrijite, un trecător atent va observa o construcție neobișnuită: o coloană albă, sprijinită pe o carte imensă din marmură, în paginile căreia două chipuri de bronz privesc în același orizont. Nu sunt lideri politici și nici figuri militare, ci poeți – Mihai Eminescu și Allama Muhammad Iqbal – fiecare simbol al propriei națiuni, uniți într-un singur monument.

De la vers la piatră

La începutul anilor 2000, relațiile diplomatice dintre România și Pakistan se pregăteau să împlinească patruzeci de ani. În acest context, ambasadorul român la Islamabad, profesorul Emil Ghițulescu, a avut o revelație: între opera lui Eminescu și cea a lui Iqbal existau asemănări profunde. Amândoi au scris despre identitate, libertate și renaștere spirituală. Amândoi au fost mai mult decât poeți – au fost conștiințe ale națiunilor lor.

Această descoperire a generat o întrebare simplă, dar cu efecte durabile: „Cum am putea marca această legătură, astfel încât să rămână vizibilă generațiilor viitoare?” Răspunsul a fost un monument – nu doar ca obiect artistic, ci ca simbol permanent al unui dialog între civilizații.

Arhitectura prieteniei

Pentru design, s-a dorit un echilibru între tradiția românească și cea pakistaneză. Coloana inspirată de Brâncuși sugerează infinitul și verticalitatea spiritului, iar elementele geometrice de pe soclu aduc în prim-plan rafinamentul arhitecturii islamice. Marmura albă evocă puritatea, granitul – forța, iar bronzul portretelor conferă un aer solemn.

Artistul pakistanez Jamal Shah, împreună cu studenți talentați din Islamabad, a transformat conceptul în realitate. Rezultatul: un ansamblu de aproximativ șase metri înălțime, amplasat în inima capitalei, acolo unde oamenii nu pot să-l ignore.

Un mesaj mai mare decât el însuși

Monumentul a fost inaugurat pe 15 ianuarie 2004, de Ziua Culturii Naționale a României – o dată aleasă cu grijă, care coincide cu aniversarea nașterii lui Mihai Eminescu. În 2005, Poșta pakistaneză a emis o serie de timbre dedicate acestui moment, purtând inscripția „Dialogue Between Civilizations” și steagurile celor două țări. Astfel, simbolul prieteniei nu mai era doar pe străzile Islamabadului, ci circula prin scrisori, ajungând în sate, orașe și continente.

Mai mult decât artă – o lecție de diplomație culturală

Într-o lume în care relațiile internaționale se măsoară adesea în tratate și acorduri economice, povestea acestui monument arată că legăturile culturale pot fi la fel de puternice. Eminescu și Iqbal nu s-au întâlnit niciodată, dar versurile lor au găsit un punct comun în aspirațiile pentru demnitate, libertate și progres.

Astăzi, monumentul este un loc de reflecție. Românii care locuiesc sau călătoresc în Pakistan îl vizitează cu mândrie. Pakistanezii îl privesc cu curiozitate, descoperind, poate pentru prima dată, numele poetului român. Și pentru cei care trec pe acolo fără să știe întreaga poveste, rămâne imaginea a două chipuri unite de aceeași privire spre viitor.

Monumentul Eminescu–Iqbal din Islamabad nu este doar o piesă de artă publică. Este dovada că, dincolo de distanță și diferențe, cuvântul poetic poate construi poduri trainice, acolo unde istoria nu a reușit încă să ridice punți.

Sursa foto: E.S. Dl. Dan Stoenescu ambasadorul României în Pakistan