În fiecare an, pe 5 august, Biserica Ortodoxă Română îl cinstește pe unul dintre cei mai luminați sfinți români ai secolului XX: Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, cunoscut și sub numele de Hozevitul, datorită viețuirii sale în pustia Hozeva, din Țara Sfântă.

Povestea vieții lui este una impresionantă, marcată de suferință, dăruire, rugăciune și, mai ales, o iubire arzătoare pentru Dumnezeu. Minunea descoperirii sfintelor sale moaște întregi și neputrezite, în anul 1980, a confirmat sfințenia unei vieți trăite în umilință și tăcere.

Cine a fost Sfântul Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul?

Născut pe 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni (jud. Botoșani), Ilie – numele primit la botez – a fost crescut de bunica sa după moartea ambilor părinți. Tatăl său a murit ca erou în Primul Război Mondial, iar mama sa s-a stins la doar câteva luni după naștere. Viața lui de copil orfan l-a pregătit pentru un parcurs spiritual aparte.

După absolvirea liceului „Dimitrie Cantemir” din Cernăuți, a intrat la Mănăstirea Neamț în 1933. Tuns în monahism în 1936, a plecat în același an în Țara Sfântă, unde avea să rămână până la sfârșitul vieții sale pământești.

Nevoințele în pustia Hozevei

După ani de ascultare la Mănăstirea Sfântul Sava, Sfântul Ioan Iacob s-a retras în pustia Qumranului, apoi a fost numit egumen la Schitul românesc de pe Valea Iordanului. În cele din urmă, s-a stabilit la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, dar dorul după singurătate și rugăciune neîncetată l-a îndemnat să se retragă într-o peșteră izolată, numită Chilia Sfintei Ana.

Acolo, în tăcere, post aspru și rugăciune, a trăit vreme de șapte ani, până la adormirea sa în Domnul, la 5 august 1960, la vârsta de doar 47 de ani. A fost înmormântat în peștera unde și-a petrecut ultimii ani, departe de ochii lumii, dar aproape de Împărăția Cerurilor.

Minunea descoperirii moaștelor în anul 1980

În vara anului 1980, un fost ucenic al sfântului, părintele Pantelimon – arhimandrit grec stabilit în America – a avut un vis tulburător: Cuviosul Ioan i-a cerut să vină în peștera în care fusese înmormântat. Mișcat de această chemare, părintele a călătorit în Țara Sfântă împreună cu un grup de pelerini și a ajuns la mormântul uitat al Cuviosului.

Cu binecuvântarea starețului Mănăstirii Hozeva, mormântul a fost deschis. Atunci, o mireasmă cerească a umplut peștera, iar trupul Sfântului a fost găsit întreg, neputrezit, cu veșmintele curate și neatinse de timp. Era o minune evidentă, o confirmare a sfințeniei sale. Cei prezenți au izbucnit în lacrimi și rugăciune, iar de atunci, Sfântul Ioan Iacob a început să fie cunoscut și cinstit nu doar în România, ci în întreaga lume ortodoxă.

Sfințenia este posibilă pentru fiecare dintre noi

Viața Sfântului Ioan Iacob este o mărturie vie că sfințenia nu este rezervată doar aleșilor, ci poate fi atinsă de oricine trăiește cu sinceritate în Hristos. Fie că ești în mănăstire sau în lume, fie că ai părinți sau ești orfan, chemarea este aceeași: „Fiți sfinți, pentru că Eu sunt Sfânt” (I Petru 1, 16).

Sfântul Ioan Iacob ne arată că sfințenia este o cale accesibilă prin credință, rugăciune, ascultare și lepădare de sine. Trupul său nestricat este un semn vizibil al biruinței vieții veșnice asupra morții.

Unde se pot închina credincioșii la moaștele Sfântului Ioan Iacob?

Moaștele Sfântului Ioan Iacob sunt păstrate astăzi cu mare cinste în Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, în Țara Sfântă. O părticică din ele a fost dusă în America, iar alte sfinte moaște se găsesc și în România, în mănăstiri precum:

• Mănăstirea Neamț
• Catedrala Arhiepiscopală din Roman
• Mănăstirea Diaconești
• Mănăstirea Putna

Urmează-l pe Sfântul Ioan Iacob în sfințenie și credință

Într-o lume agitată, plină de provocări, viața Sfântului Ioan Iacob rămâne un far de lumină și nădejde pentru toți cei care caută mântuirea. El ne învață că sfințenia nu este imposibilă, iar iubirea pentru Dumnezeu poate birui orice obstacol. Să-i urmăm exemplul, să-l cinstim cu credință și să-i cerem ocrotirea în fiecare zi.