În această lună, în ziua a douăzeci și șaptea, pomenirea Sfântului Măritului, Marelui Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.

Sfântul și Măritul Mucenic al lui Hristos, Pantelimon, s-a născut la Nicomidia din părinții Eustorgios, senator păgân, și Evula, o creștină; aceștia i-au dat numele de Pantoleon. Încredițat spre educație  lui Eufrosin, medic de renume, el ajunse după puțină vreme la o cunoaștere desăvârșită a artei medicale într-atât incât Împăratul Maximian, care îi remarcase calitățile, intenționa să îl ia la palat ca medic particular.

Cum tânărul trecea în fiecare zi în fața casei unde era ascuns Sfântul Ermolae. Sfântul Părinte ghici după ținuta lui  calitatea înaltă a  sufletului său și îl invita într-o zi să intre și începu să îl învețe că știința medicală nu poate aduce decât slaba ușurare naturii noastre suferinde și sortită morții și că numai Hristos, singurul Doctor adevărat, a venit să ne aducă Mântuirea, fără leacuri și fără plată. Cu inima bătând de bucurie la auzul acestor cuvinte, tânărul Pantoleon începu să îl viziteze regulat pe Sfântul Ermolae și fu inițiat de el în Tainele credinței. Într-o zi, pe când se întorcea de la Eufrosin, găsi pe drum un copil, mort după ce fusese mușcat de o năpârcă. Judecând că momentul venise să probeze adevărul promisiunilor lui Ermolae, el chema în ajutor Numele lui Hristos și pe data copilul se ridică iar năpârca muri. Atunci el alerga la Ermolae și, plin de bucurie, ceru să primească fără întârziere Sfântul Botez. Rămăse apoi în preajma bătrânului Sfânt pentru a se bucura de învățăturile lui și nu mai reveni acasă decât în a opta zi. La întrebările tatălui său neliniștit el răspunse că rămăsese la palat, ținut de vindecarea unui om de pe lângă împărat. Păstrând încă secretă convertirea lui, el arătă în același timp o adâncă preocupare pentru a-l convinge pe Eustorgios tatăl său de zadarnicia închinării la idoli.

După o vreme fu adus la senator un orb care îl implora pe Pantoleon să îl vindece, căci își pierduse zadarnic țoață averea pe la doctori. Încrezător în Hristos, care sălășluia de-acum în el cu putere, tânarul confirma în fata tatălui sau uimit că avea să îl vindece prin harul Stapânului sau. Făcu semnul Crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos și pe loc bărbatul își recapătă vederea, nu numai a ochilor trupului ci și ai sufletului, căci el înțelese că Hristos îl vindecase. Fu botezat de Sfântul Ermolae împreună cu Eustorgios, care nu după multa vreme adormi în pace. Pantoleon împarți atunci moștenirea să săracilor, elibera sclavii și se dedica și mai vârtos îngrijirii bolnavilor cărora nu le cerea în schimb decât să creadă în Hristos, cel venit pe pamânt pentru a ne vindeca de toate bolile noastre (de aceea este slăvit printre Sfinții Doctori fară de arginti). Ceilalți doctori din Nicomidia începură să fie invidioși pe el și cum el îngrijise pe un Creștin care tocmai fusese chinuit din ordinul împăratului, ei profitară de ocazie pentru a-l denunță la Maximian. După ce le-a ascultat  cu tristețe plângerea împotrivă protejatului sau, împăratul îl convoca pe cel care fusese mai înainte orb și îi puse întrebări despre ce mijloace folosise Pantoleon că să îi redea vederea. Precum orbul din naștere din Evanghelie, omul răspunse cu simplitate că Pantoleon îl vindecase chemând Numele lui Hristos și că aceasta minune îi adusese adevărată lumina, aceea a credinței. Furios, împăratul ceru să i se taie capul pe data și trimise oameni să îl găsească pe Pantoleon.

Când Sfântul se afla înaintea lui, îi reproșă că ar fi trădat încrederea pe care i-o acordase și îl acuza că îl insulta pe Asclepios și pe ceilalți zei prin credință să în Hristos, un om mort crucificat. Sfântul îi răspunse că atât credință cât și mila fata de adevăratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogățiilor și onorurilor acestei lumi de deșertăciune și pentru a-și întări argumentele îi ceru lui Maximian să îl puna la încercare. Fu deci adus un paralitic, asupra căruia preoții pagâni spuseră incantațiile lor, salutate batjocoritor de către Sfânt. Cum eforturile lor ramaseră fară efect, Pantoleon își înalta rugăciunea către Dumnezeu și luând pe paralitic de mâna, îl ridica în Numele lui Hristos. Numeroși pagâni, vazându-l pe om mergând plin de bucurie, crezură atunci în adevăratul Dumnezeu, în timp ce preoții pagâni insistau pe lânga împărat să fie ucis acest rival periculos. Cum Maximian îi amintea chinurile la care cu câtva timp în urma fusese supus Sfântul Antim (cf. 3 septembrie), Pantoleon răspunse că daca un batrân făcuse dovada unui asemenea curaj, cu atât mai mult tinerii trebuiau să se arate curajoși în încercări. Nici măgulirile nici amenințările neputând să îl facă pe Pantoleon să își schimbe atitudinea, tiranul îl încredință torturii. Legat de un stâlp, trupul îi fu sfâsiat cu gheare de fier apoi rănile îi fura arse cu făclii aprinse.

Dar Hristos, apărut Sfântului Mucenic sub chipul părintelui sau spiritual, Sfântul Ermolae, îi spuse : “Nu te teme, copilul meu, căci sint cu tine și iți voi fi de ajutor în tot ceea ce vei suferi pentru mine”. De îndată tortele se stinseră iar rănile Sfântului fura vindecate.  Apoi, fie scufundat  în plumb topit, fie aruncat în mare legat de un pietroi, în toate încercările Domnul îl însoțea și îl păzea nevătămat. După aceea fu aruncat fiarelor sălbatice, dar și acolo Hristos îl apară iar animalele veniră gudurându-se la picioarele lui asemeni unor animale domestice. Cit privește împăratul, ramânând el mai sălbatec decât niste animale fară rațiune, dădu ordin că Sfântul să fie legat de o roata cu lame ascuțite ce urma să fie lașata să se rostogolească de pe o înălțime în fata întregului oraș adunat. Din nou Domnul interveni în chip minunat. Îl elibera pe slujitorul sau de legăturile lui iar roata strivi în rostogolirea ei un mare număr de necredincioși. Cum Maximian îl întrebă de unde avea o asemenea putere și cum ajunsese el la Credință Creștină, Pantoleon îi arata unde se ascundea Ermolae, căci Dumnezeu îi făcuse cunoscut că venise vremea, pentru el și stapânul sau, să-L mărturisească și să își găsească în Muceninicie desavârsirea. După moartea preamărită a Sfântului Ermolae și a celor împreună cu el, tiranul îl aduse din nou pe Pantoleon și pretinzând că mucenicii se supuseseră, încercă să îl convingă să se închine idolilor, dar preafericitul ceru să îi vadă. Suveranul răspunse că îi trimisese în misiune într-un alt oraș iar Pantoleon îi replica : “Ai spus adevărul fară să vrei, mincinosule, căci ei sint acum în Ierusalimul ceresc!”. Constatând că nu vă putea să îl clintească din credință să,

Maximian dădu atunci ordin că Pantoleon să fie decapitat  iar trupul să îi fie aruncat în foc. Sfântul ajunse cu bucurie la locul execuției, în afara orașului, dar în momentul în care călăul își agita spada, aceasta se topi precum ceara se topește în foc. În fata acestei minuni, soldații care erau de fata îl mărturisiră pe Hristos. Pantoleon îi indemna însă să își îndeplinească datoria și mai spuse o ultima rugăciune. Un glas de sus îi răspunse : “Slujitor credincios, dorință ta vă fi acum îndeplinită, porțile cerului iți sint deschise, cununa ta e pregătită. Tu vei fi de-acum înainte adăpost deznădăjduiților, ajutor celor încercați, doctor bolnavilor și teroare demonilor, de aceea numele tău nu vă mai fi Pantoleon ci Pantelimon” (care înseamnă “prea milostiv”). El își întinse grumazul iar când capul îi căzu, curse lapte din gâtul lui, trupul sau deveni alb că zăpadă iar măslinul uscat de care fusese legat înverzi din nou pe data și rodi cu fructe din belșug. Soldații, cărora li se dăduse ordin să arda trupul Sfântului, îl încredințară credincioșilor care îl îngropară cu pioșenie pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul și se duseră să propovăduiască Vestea cea Buna și în alte locuri. De atunci,

Moaștele Sfântului Pantelimon nu au încetat să săvârșească vindecare și să aducă harul lui Hristos, singurul Doctor al sufletelor și trupurilor, al tuturor celor care se apropie de El cu evlavie.

Tot în această zi, pomenirea senatorului orb care a fost tămăduit de Sfântul Pantelimon,și care de sabie s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Antuza Mărturisitoarea, cea din Sfânta Mănăstire a lui Mantiniu.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici o sută cincizeci și trei, care în Marea Traciei s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Manuel, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Hristodul, care era din Casandra, și a mărturisit în Tesalonic la anul 1777, și care prin sugrumare s-a săvârșit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.