Ascuns adânc între stâncile aspre și văile aride ale provinciei Fars, în sudul Iranului, orașul antic Gor – cunoscut astăzi drept Firuzabad – rămâne una dintre cele mai enigmatice și spectaculoase creații urbane ale antichității. Cu o formă circulară perfectă și o planificare care sfidează logica epocii sale, Gor este considerat primul oraș rotund planificat din lume, o capodoperă arhitecturală cu implicații spirituale și cosmice.

Originea divină a cercului

Orașul a fost fondat în jurul anului 224 d.Hr. de către Ardashir I, întemeietorul Imperiului Sasanid, ca simbol al noii puteri imperiale și ca manifest al unei ordini divine. Pentru zoroastrieni, religia dominantă a vremii, cercul era un simbol al perfecțiunii, al eternității și al ordinii cosmice. Gor nu era doar un centru administrativ – era un univers în miniatură, proiectat în armonie cu cerul.

Planificare urbană înaintea timpului său

Gor avea un diametru de aproximativ 2 kilometri și era împărțit în patru sectoare simetrice, tăiate de două axe perpendiculare care se întâlneau în centru – acolo unde se înălța un turn impozant, cel mai probabil un ziggurat zoroastrian. Din acest centru sacru, porneau radial alte 20 de drumuri, formând o rețea urbană comparabilă cu spițele unei roți.

Fiecare sector era gândit logic: locuințe, spații publice, grădini, temple, ateliere și piețe – totul într-o viziune de urbanism geometric și funcțional. Această formă avansată de planificare avea să influențeze ulterior alte capitale sasanide și chiar proiecte islamice din secolele următoare.

Qaleh Dokhtar – Fortăreața cerului

Nu departe de orașul circular, pe o stâncă abruptă, se află Qaleh Dokhtar („Castelul Fecioarei”), o construcție fortificată ridicată tot de Ardashir, anterior întemeierii Gorului. Cu bolți în formă de semicerc și cupole uriașe, fortăreața prefigurează arhitectura islamică cu secole înainte de afirmarea acesteia.

Qaleh Dokhtar nu era doar un bastion militar, ci și o expresie simbolică a puterii regale, amplasată strategic pentru a domina vizual întreaga vale sacră a Gorului.

O civilizație care a gândit în simboluri

Ce face însă din Gor o enigmă persistentă este motivul formei sale. A fost o alegere defensivă? Sau una pur spirituală? Cercetările moderne sugerează că orașul nu era conceput în primul rând pentru apărare, ci pentru a reflecta ordinea cerească pe pământ. Turnul central putea servi drept observator astronomic, iar alinierea străzilor urma, probabil, mișcarea astrelor.

Astfel, Gor nu era doar o așezare, ci o hartă a cosmosului, în care omul, natura și divinitatea coexistau într-un echilibru perfect.

De ce nu știe lumea de Gor?

Spre deosebire de Persepolis sau Pasargadae, Gor nu a atras atenția marilor exploratori europeni din secolele XVIII și XIX. Poziționat într-o zonă greu accesibilă, nevalorificat turistic și lipsit de o promovare internațională, Gor a fost uitat chiar și în interiorul Iranului.

Abia recent, UNESCO și autoritățile iraniene au demarat proiecte de restaurare și scanare a sitului cu drone și tehnologii satelitare. Rezultatele preliminare sunt spectaculoase: posibile camere subterane sigilate, artefacte și ruine încă neexplorate – semnele unei civilizații care a ales să-și exprime cultura nu prin texte, ci prin formă și spațiu.

Orașele rotunde: între cer și piatră

Forma circulară este rară în urbanismul antic – și tocmai de aceea, fascinantă. De la Mandala tibetană la Stonehenge sau orașele circulare medievale planificate în Europa, cercul pare să fie o constantă universală a sacralității. În cazul Gorului, simbolismul atinge apogeul: un oraș întemeiat de un rege-zeu, centrat pe un templu-stație de observație, cu drumuri care imită traiectoria stelelor.

Geometria unei civilizații uitate

Gor este mai mult decât o curiozitate istorică – este o declarație filozofică transpusă în piatră, o mostră de gândire holistică într-o epocă în care orașele erau gândite pentru război și comerț, nu pentru armonie cu universul.

Astăzi, în ruinele sale tăcute, cercetătorii caută nu doar artefacte, ci răspunsuri la o întrebare fundamentală: cum vedea lumea o civilizație care a îndrăznit să gândească în cercuri, într-un timp în care toți ceilalți ridicau pătrate?

: