Cu câteva zile în urmă, regizorul Hwang Dong-hyuk atrăgea atenția publicului într-o conferință de presă, cerându-le fanilor seriei să se concentreze mai mult pe mesajul serialului și mai puțin pe acțiune. A fost momentul în care am ridicat o sprânceană. Din spusele lui, sezonul trei se anunța „devastator”. Și într-un fel… așa a fost.

Dacă în sezonul doi acțiunea începe să prindă viață abia pe la episodul cinci, în sezonul trei ești captivat din primele minute. Fără secvențe de umplutură, fără momente de respiro inutile. Doar acțiune. Din plin. Câteva tentative de discursuri motivaționale încearcă să strecoare un mesaj, dar eșuează lamentabil. Asta nu mai surprinde pe nimeni.

Temele rămân aceleași: vanitatea, lăcomia, minciuna, înșelătoria, prietenii falși, dependența de droguri, manipularea (inclusiv religioasă), dar și eterna — poate prea naiva — speranță că binele va învinge. Naivitate. Pentru că și în viața reală mulți cred că dacă sunt buni cu cei din jur, vor primi același tratament în schimb. Fals. De cele mai multe ori, ceilalți doar profită. Bunătatea a devenit un defect, nu o virtute. E confundată cu prostia. A fi bun, astăzi, e aproape sinucidere socială.

Privind partea finală a poveștii exact cum ne-a cerut regizorul, putem spune că Jocul Calamarului este o oglindă a lumii în care trăim. Nu, nu ne omoară nimeni pe stradă dacă nu ne supunem, dar suntem împinși să ne autoexcludem dacă nu ne aliniem unor „standarde” absurde. Unii caută răspunsuri la ghicitori sau vrăjitori, alții se îngroapă în plăceri mărunte care îi distrug lent și sigur. Puțini știu când să se oprească.

Personajele sunt bine construite și temele abordate sunt tratate cu seriozitate. Dar mi-aș fi dorit ca reflectorul să pună mai mult accent pe aceste defecte umane. Să le vedem mai clar, mai brutal, fără metafore. Pentru că mulți dintre cei care urmăresc serialul pentru acțiune nu vor sta să disece firul în patru. Ei vor vedea doar niște jucători dispuși să-și riște viața pentru un premiu colosal. Și da, sunt în stare de orice. Când spun „orice”, chiar mă refer la orice.

Gi-hun, în naivitatea lui, rămâne om până la final. Alege viața în locul banilor. Nu m-a surprins câștigătorul (n-am să-l dezvălui), dar dacă urmărești serialul cu puțină atenție, îți dai seama rapid cine va fi și ce rol final joacă Omul cu Mască.

Deși regizorul afirmă că e ultima parte, finalul parcă îl contrazice. Lăcomia, traiul greu, dorința absurdă de a deveni miliardar peste noapte — toate rămân teme deschise. Cum ar zice românul: „Are balta pește.”

În acest ultim sezon, povestirea în ramă aproape dispare. Primează acțiunea. Totuși, nu lipsesc scăpările vizuale: într-o scenă, X-ul de pe pieptul lui Gi-hun dispare inexplicabil, iar hanoracul cu numărul 453 e înlocuit brusc de cel cu numărul 222. Detalii? Da. Dar detaliile sunt cele care fac diferența.

Distribuția: Lee Jung-jae, Lee Byung-hun, Wi Ha-joon, Im Si-wan, Kang Ha-neul și Park Gyu-young.

Sinopsis: După revolta provocată de Gi-hun în încercarea disperată de a opri jocurile, acesta este readus în sala unde ceilalți participanți — care au ales să nu se implice — așteptau finalul. Jocurile se reiau. Li se alătură un nou jucător. Cine va câștiga de această dată marele premiu?

Squid Game: Sezonul 3 poate fi urmărit acum pe Netflix. Serialul are 6 episoade, fiecare cu o durată de aproximativ o oră.

🔒 Notă: Acest articol este protejat prin drepturi de autor. Lectura individuală este binevenită. Însă salvarea, arhivarea sau utilizarea în scopuri instituționale (inclusiv interne) este permisă doar cu acordul scris al autorului. Respectul față de munca jurnalistică începe cu transparența.

Hrănește autorul cu motivație 😄
Un gest mic de la tine = mai mult conținut fain de la mine!

5€ 10€ Altă sumă

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

7 răspunsuri la „RECENZIE: Squid Game Sezonul 3: Final devastator sau doar o oglindă brutal de sinceră a realității?”

  1. Avatarul lui Wi Ha Joon, revelații din culisele „Squid Game”: „Brațele mele erau prea mari pentru rol.” – Mica Românie

    […] RECENZIE: Squid Game Sezonul 3: Final devastator sau doar o oglindă brutal de sinceră a reali… […]

    Apreciază

  2. Avatarul lui „Parada Squid Game” a blocat traficul din centrul Seulului! – Mica Românie

    […] RECENZIE: Squid Game Sezonul 3: Final devastator sau doar o oglindă brutal de sinceră a reali… […]

    Apreciază

  3. Avatarul lui „Jocul Calamarului” Sezonul 3 – Cel Mai Intens Capitol Al Seriei Netflix Îți Va Schimba Percepția Asupra Vieții – Mica Românie

    […] nu ești sigur că vrei să-l vezi sau pur și simplu vrei să afli mai multe înainte, citește https://micaromnie.com/2025/06/27/recenzie-squid-game-sezonul-3-final-devastator-sau-doar-o-oglinda-…– îți explic fără spoilere tot ce trebuie să știi despre atmosfera, temele și impactul […]

    Apreciază

  4. Avatarul lui Serialul „Squid Game 3” și filmul animat, „K-Pop Demon Hunters”, Domină Topurile Globale Netflix: Cultura Coreeană Cucerește Lumea – Mica Românie

    […] RECENZIE: Squid Game Sezonul 3: Final devastator sau doar o oglindă brutal de sinceră a reali… RECENZIE: K-pop Demon Hunters – Noua animație Netflix care îmbină K-pop-ul cu acțiunea fantasy : […]

    Apreciază

  5. Avatarul lui Jo Yuri (Squid Game 3) dezvăluie secretul din lift pe care nu l-a spus niciodată colegelor din grupul K-pop – Mica Românie

    […] RECENZIE: Squid Game Sezonul 3: Final devastator sau doar o oglindă brutal de sinceră a reali… […]

    Apreciază

  6. Avatarul lui Finalul Squid Game 3, criticat dur: „Naștere în 5 minute în mijlocul jocului”? Scena virală care a dezamăgit fanii – Mica Românie

    […] RECENZIE: Squid Game Sezonul 3: Final devastator sau doar o oglindă brutal de sinceră a reali… […]

    Apreciază

  7. Avatarul lui INTERVIU Lee Jung Jae, despre finalul „Squid Game 3”: „Un sfârșit dulce-amar, dar curajos. Nu m-aș fi așteptat niciodată la o astfel de încheiere” – Mica Românie

    […] RECENZIE: Squid Game Sezonul 3: Final devastator sau doar o oglindă brutal de sinceră a reali… […]

    Apreciază

Răspunde-i lui Finalul Squid Game 3, criticat dur: „Naștere în 5 minute în mijlocul jocului”? Scena virală care a dezamăgit fanii – Mica Românie Anulează răspunsul

Quote of the week

"People ask me what I do in the winter when there's no baseball. I'll tell you what I do. I stare out the window and wait for spring."

~ Rogers Hornsby

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura