Puține simboluri românești au reușit să traverseze veacurile cu atâta grație și profunzime precum ia românească. Nu este doar o piesă vestimentară – este o poveste cusută în fire de borangic, o mărturie a identității, a rădăcinilor și a creativității neamului românesc. Ia este, de fapt, o cămașă tradițională purtată de femei, dar de-a lungul timpului a devenit un simbol național și internațional al României.

Cum a apărut ia și cine a creat-o

Ia românească nu are un „autor” unic, ci este rezultatul unei creații colective, transmise și modelate de-a lungul generațiilor. Primele forme de cămașă tradițională datează încă din epoca dacică, cu dovezi arheologice și reprezentări pe Columna lui Traian. Femeile de la sat, cele care au țesut și cusut aceste ii, erau adevărate artiste anonime. Fiecare ie era unică, personalizată în funcție de zonă, vârstă, statut social și chiar starea sufletească a celei care o crea.

Ia s-a dezvoltat organic, fiind influențată de clima locului, de materiale disponibile (in, cânepă, borangic – mătase naturală produsă în casă) și de specificul fiecărei regiuni: Muntenia, Oltenia, Moldova, Ardeal, Maramureș, Bucovina etc.

Tradiții și semnificații cusute în ie

Fiecare simbol cusut pe ie are o semnificație profundă. Nu sunt doar motive decorative – sunt mesaje codificate, moștenite de la strămoși. Printre cele mai frecvente întâlnim:

• Crucea – protecție divină;
• Spicul de grâu – belșug și rodnicie;
• Soarele și stelele – lumină și echilibru cosmic;
• Rombul – simbol al fertilității și vieții.

În mod tradițional, ia era purtată la sărbători, nunti, botezuri și ritualuri de trecere, fiind adesea însoțită de opinci, catrință, brâu și batic. Unele ii erau cusute special pentru o anumită ocazie – existau ii de mireasă, ii de doliu, ii de lucru și ii de duminică.

De ce i se spune „ie” și cum a devenit port tradițional

Termenul „ie” vine din limba traco-dacică, însemnând „cămașă” sau „îmbrăcăminte de corp”. Spre deosebire de alte regiuni ale lumii unde termenul „cămașă” se referă la orice haină, în România, „ia” capătă o dimensiune simbolică și culturală distinctă. O ie nu este doar o cămașă: este o declarație de identitate.

În perioada interbelică, ia a fost preluată de elitele culturale românești și purtată cu mândrie de regina Maria, Elena Văcărescu sau Maria Tănase, contribuind la consacrarea sa ca simbol național. Mai târziu, pictori ca Henri Matisse sau Constantin Brâncuși au celebrat ia în lucrările lor, iar în epoca contemporană a fost reinterpretată de designeri precum Yves Saint Laurent sau Philippe Guilet.

În 2013, comunitatea online „La Blouse Roumaine” a propus ca 24 iunie – sărbătoarea de Sânziene – să fie declarată Ziua Universală a Iei, inițiativă care a prins rădăcini în toată lumea.

Ia astăzi: între tradiție și modernitate

În prezent, ia românească este purtată cu mândrie atât în România, cât și în diaspora. A trecut de la statutul de „haină țărănească” la piesa de rezistență a modei etno-chic. Mulți români o poartă la festivaluri, nunți sau chiar în viața de zi cu zi, mai ales în luna iunie.

Totodată, mulți designeri români aduc reinterpretări contemporane ale iei, păstrând însă simbolistica și valorile sale. Astfel, ia devine o punte între trecut și prezent, între satul românesc de odinioară și România globalizată de azi.

Ia românească nu este doar un articol de îmbrăcăminte – este o operă de artă vie, un act de memorie culturală, un strigăt tăcut al rădăcinilor noastre. Fie că o porți cu fustă modernă, blugi sau în costumul tradițional complet, când îmbraci o ie, porți cu tine o bucată de istorie și de suflet românesc.