Într-o conferință de presă recentă, care trebuia să lămurească prioritățile pentru România, Nicușor Dan a reușit performanța rară de a vorbi două ore fără să menționeze concret țara pe care o reprezintă. Dacă ar fi un sport, ar fi săritura cu prăjina peste orice întrebare incomodă. Dacă ar fi un joc, ar fi „Unde e România?” – versiunea în care niciodată nu o găsești.

Iată cum a transformat această conferință într-un curs avansat de „evitare creativă”:

1. „Nu vreau să laud România”

Păi, Nicușor, nici noi nu vrem să te laudăm, dar măcar încearcă să o menționezi când vorbești despre ea.

• „Suntem într-un moment istoric!” – Da, pentru că autostrăzile noastre sunt încă în istorie.
• „Avem progrese!” – În ce? În numărul de conferințe unde nu se rezolvă nimic?

Bonus comparativ:

• Băsescu beat era mai coerent când vorbea despre flote spațiale.
• Ponta făcea mai multe promisiuni pe oră decât tu pe un mandat.

2. „Să vorbim despre… schimbă subiectul”

Reporter: „Domnule președinte, ce faceți cu spitalele care se prăbușesc?”
Nicușor: „A, da, foarte bună întrebare! Știți ce altceva se prăbușește? Piața crypto! Fascinant subiect!”

Tactici preferate:

• Redirecționarea spre orice altceva („Vedeți voi, în Antarctica, ghețarii se topesc…”)
• Răspunsul-fantomă („Asta ține de o discuție mai amplă… pe care nu o vom avea acum.”)
• Tehnica „Uite o cifră!” („În 1987, economia globală a crescut cu 3%, deci…” – și gata, a scăpat.)

3. Gesturi și mimică – Interpretare modernă

• Mâinile în aer = „Unde e scăparea?”
• Sprâncenele ridicate = „Am uitat și eu ce voiam să zic.”
• Zâmbetul enigmatic = „Nici eu nu știu de ce sunt aici.”

4. Ce-ar fi dacă…

• În loc să eviți întrebări, ai răspunde la una? (Too radical, știm.)
• Ai admite că nu știi ceva? (Șocant, dar poate ar fi refreshing.)
• Ai vorbi 30 de secunde fără să pomenești de UE/NATO/altă țară? (Aici cred că cerem prea mult.)

Concluzia (după 2 ore de preambul)

Nicușor Dan e singurul om care, dacă îl întrebi „Ce ai făcut azi?”, îți povestește despre evoluția norilor în atmosferă.

P.S.: Dacă tot „sari” peste subiecte, poate ar trebui să încerci săritura în afara politicii.
(Niciun buget al României nu a fost afectat în scrierea acestui text. Doar nervii cetățenilor.)

Când un lider vorbește despre orice altceva decât despre oamenii pe care îi conduce, nu mai e vorba de politică. E doar un discurs lung despre nimic.

Sursă de inspirație:

ACEST ARTICOL ESTE UN PAMFLET ȘI TREBUIE TRATAT CA ATARE!