Ieri, atmosfera din sala Institutului Sejong din București a fost încărcată de emoție, bucurie și energie, marcând încheierea cursurilor semestriale cu un eveniment memorabil. Printre invitați s-a numărat și Excelența Sa Kap-soo Rim, ambasadorul Coreei de Sud în România, care a impresionat audiența cu un discurs fluent în limba română, demonstrând încă o dată legătura puternică dintre cele două țări, pe care a mărturisit că o va întări și mai mult la Recepția din acest an, pe care Ambasada Republicii Coreea o va organiza cu prilejul Zilei Naționale, unde E.S. și întreg staff-ul au pregătit o surpriză de zile mari.

Elevi care impresionează prin dedicare și talent

Momentul cel mai emoționant a fost premierea celor mai buni studenți, care, prin efort și perseverență, au reușit să exceleze în învățarea limbii și culturii coreene. Studenții au avut curajul să se exprime în fața publicului: cei mai avansați au ales să vorbească în limba coreeană, lăsându-l pe ambasador surprins și încântat, iar cei care încă își perfecționează abilitățile au transmis un mesaj puternic în limba română despre unitatea dintre România și Coreea.

Pasiune fără vârstă: cel mai vârstnic cursant, un exemplu de perseverență

Unul dintre cele mai impresionante momente a fost premierea celui mai „vârstnic” cursant, un adevărat model de curaj și dedicare. Povestea lui a demonstrat clar că pasiunea nu ține cont de vârstă și că niciun obstacol nu poate opri pe cineva să învețe și să iubească cultura coreeană.

Profesori mândri și legătura puternică cu elevii lor

Dincolo de premii și discursuri, o imagine spune cât o mie de cuvinte. Profesorii Institutului Sejong au fost vizibil mândri de progresul elevilor lor, iar emoția și satisfacția se puteau citi în fiecare zâmbet și gest.

Poza de mai jos e mai mult decât grăitoare:

Notă personală: D-na profesoară, dacă vedeți asta o româncă e mândră de dumneavoastră și de reacția pe care ați avut-o!

Momente artistice autentice: dansuri și muzică tradițională

Atmosfera culturală a fost îmbogățită de momente artistice ce au dus publicul cu gândul la poveștile din k-dramele istorice. De la dansuri tradiționale până la ritmuri autentice coreene, spectacolul a fost un adevărat tribut adus culturii, emoțiilor și istoriei Coreei.

Iubirea, cuvântul-cheie al zilei

În final, toți participanții au fost invitați să creeze inimioare în stil coreean – acel gest iconic care simbolizează afecțiunea și respectul, atât în rândul vedetelor coreene, cât și al oamenilor obișnuiți. Acest moment a întărit sentimentul de comunitate, de dragoste pentru cultură și pentru legătura unică dintre România și Coreea.

Ziua încheierii cursurilor la Institutul Sejong București a fost mai mult decât o simplă ceremonie – a fost o sărbătoare a culturii, a pasiunii și a iubirii, un eveniment care a reunit generații, oameni și vise sub un singur acoperiș. Cu siguranță, o experiență care va rămâne vie în amintirea tuturor participanților!

🔒 Notă: Acest articol este protejat prin drepturi de autor. Lectura individuală este binevenită. Însă salvarea, arhivarea sau utilizarea în scopuri instituționale (inclusiv interne) este permisă doar cu acordul scris al autorului. Respectul față de munca jurnalistică începe cu transparența.

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Quote of the week

"People ask me what I do in the winter when there's no baseball. I'll tell you what I do. I stare out the window and wait for spring."

~ Rogers Hornsby

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura