Cum promisiunile Antantei, sprijinul minim al Rusiei și retragerea dureroasă la Iași au definit unul dintre cele mai amare episoade ale istoriei moderne românești?

În vara anului 1916, România intra în Primul Război Mondial cu speranța unui viitor grandios. Aliații din Antanta — Franța, Marea Britanie și Rusia — promiteau susținere totală și recompense teritoriale consistente, mai ales unirea cu Transilvania. Dar realitatea care a urmat a fost departe de aceste promisiuni. Expresia amară „Ne-au promis Parisul. Ne-au dat Iașul” surprinde cu exactitate trădarea resimțită de o națiune îngenuncheată de propriile speranțe.

Promisiuni mari și garanții fragile

Negocierile purtate de guvernul Brătianu cu Franța și ceilalți membri ai Antantei au dus la semnarea Tratatului de la București din august 1916. Documentul stipula sprijin militar rapid și necondiționat din partea Rusiei, dar și garanții de integritate teritorială. România urma să primească Transilvania, Bucovina de Sud și Banatul.

Totuși, realitatea din culisele diplomației era diferită. Documente descoperite ulterior relevau faptul că Franța nu intenționa cu adevărat să ține acele promisiuni. Nicolae Titulescu avea să noteze mai târziu că aliații erau pregătiți să „nu ține angajamentele fără nicio remușcare”.

Sprijinul rusesc: prea puțin și prea târziu

România cerea inițial 200.000 de soldați ruși pentru a putea susține ofensiva din Transilvania. Au primit sub 50.000, iar aceștia au fost slab coordonați, adesea pasivi și greu de integrat cu trupele române. Mai grav, retragerile neanunțate și lipsa de solidaritate de pe frontul din sud au dus la colapsul campaniei române în doar câteva luni.

Drama retragerii și exilul la Iași

După ocuparea Bucureștiului de către trupele germano-bulgare în decembrie 1916, guvernul român, familia regală și o mare parte a populației s-au refugiat la Iași. Moldova a devenit ultima redută a statului român, suprapopulată, slăbită de tifos, foamete și epuizare morală.

Această mutare simbolică de la București la Iași a fost percepută ca o umilință profundă. Iașul, cu toate valorile sale culturale, nu era Parisul promis de Antantă. Era, în schimb, spațiul supraviețuirii, nu al gloriei.

O trădare pe mai multe fronturi

România a suferit pierderi uriașe: peste 500.000 de morți, răniți și dispăruți. Economia era în colaps, populația rămasă trăia în condiții mizere, iar moralul era la pământ. Din această perspectivă, Antanta — și mai ales Rusia și Franța — au fost percepute ca trădĂtoare.

De fapt, ceea ce a trăit România a fost o lecție dură despre geopolitică: promisiunile internaționale nu sunt decât cecuri morale care se pot anula în funcție de interesele momentului.

Expresia „Ne-au promis Parisul. Ne-au dat Iașul” nu este doar o constatare amară, ci o reflecție dureroasă asupra unei perioade de suferință, eroism și decepție națională. În 1916, România a mizat totul pe cuvântul aliaților, iar ceea ce a primit a fost exil, boală și distrugere. Istoria nu uită, iar acest episod rămâne un avertisment: în război, aliații pot fi aliați doar atâta timp cât interesele le-o cer.

Sursa foto: Daniel Siegfriedsohn – Arhive istorice