Povestea reală din spatele celebrului cățel al lui Tudor Arghezi. A existat cu adevărat Zdreanță? Află totul aici!

Pe 25 mai se împlinesc 83 de ani de când Zdreanță, probabil cel mai iubit câine din literatura română, și-a făcut apariția în volumul „Versuri pentru copii” semnat de Tudor Arghezi. Îl știi, desigur, pe simpaticul cățel „cu ochii de faianță” care „se furișează printre rufe și ouă”, un personaj care a cucerit inimi din toate generațiile.

Dar… a existat cu adevărat Zdreanță? Sau a fost doar o invenție simpatică a unui mare poet?

O poezie simplă, dar cu un substrat real

Publicată în 1942, poezia „Zdreanță” pare, la prima vedere, doar o povestioară simpatică despre un câine năzdrăvan. Dar ce o face specială este felul în care Arghezi transformă detaliile banale din viața de zi cu zi într-o scenă plină de farmec și haz.

Zdreanță nu este doar un cățel – este un personaj cu trăsături umane, cu obiceiuri, cu defecte și calități, pe care copiii le adoră și adulții le recunosc nostalgic.

Zdreanță a fost cât se poate de real

Puțini știu, însă, că Zdreanță chiar a existat. Era un câine maidanez adoptat de familia Arghezi, cu blana ciufulită și o privire greu de uitat. Poetul locuia la Casa Mărțișor, în București, și era cunoscut pentru dragostea lui față de animale.

Cățelul cu pricina – un amestec simpatic, fără pedigree – avea prostul obicei să fure ouăle din cuibar și să se ascundă apoi sub pat sau prin curte. Arghezi îl observa și… îl imortaliza. Așa a ajuns Zdreanță pe paginile cărților, devenind o figură emblematică a literaturii pentru copii.

Arghezi, poetul care a coborât literatura la nivelul copilăriei

Una dintre marile calități ale lui Arghezi a fost capacitatea de a transforma viața cotidiană într-o operă de artă accesibilă copiilor. N-a fost nevoie de fantezie în sensul clasic – ci de realism afectuos, de ironie fină și de multă observație.

Poezia „Zdreanță” e, de fapt, o cronică miniaturală a vieții domestice. Și, în mod indirect, un omagiu adus acelui tip de prieten loial, haios și enervant pe care doar un animal de casă ți-l poate fi.

Curiozități savuroase despre Zdreanță:

• Ochii de faianță? Expresia era inspirată de privirea fixă și ușor vinovată a cățelului, atunci când era prins în flagrant.
• Blana ciufulită a inspirat numele – „Zdreanță” vine de la aspectul său neîngrijit, ca un ghem de cârpe.
• Poezia a fost recitată de-a lungul timpului în mii de clase, spectacole școlare și serbări.
• Mitzura Arghezi, fiica poetului, a confirmat că Zdreanță a fost un câine adevărat și foarte iubit.
• La Muzeul Memorial „Tudor Arghezi – Mărțișor”, din București, se mai păstrează fragmente din povestea reală a acestui câine legendar.

Unde-i poți „cunoaște” azi povestea lui Zdreanță?

Vizitând Casa Mărțișor, vei păși în lumea lui Arghezi și a familiei sale. În curtea muzeului se simte încă spiritul acestui univers intim și poetic. Poate că n-o să-l vezi pe Zdreanță, dar sigur vei simți atmosfera din care s-a născut poezia.

De ce îl iubim încă Zdreanță?

Pentru că ne amintește de copilărie. Pentru că e imperfect, dar adorabil. Pentru că fiecare dintre noi a cunoscut sau și-ar fi dorit un „Zdreanță” al lui – prieten credincios, obraznic uneori, dar mereu cu sufletul deschis.

La 83 de ani de la apariția sa în literatură, Zdreanță nu e doar un personaj poetic. Este o icoană a simplității și căldurii umane, un reminder că literatura se scrie nu doar cu idei mărețe, ci și cu dragoste, cu observație și cu… un cățel ciufulit care fură ouă.

Bonus pentru cititori:

Vrei să recitești poezia originală?
Zdreanță – de Tudor Arghezi (text complet)

Sau poate vrei să vezi cum arăta Zdreanță în realitate?
Vizitează Muzeul Tudor Arghezi – Mărțișor