În inima Transilvaniei, acolo unde Munții Carpați veghează peste pășuni și păduri dense, se ascunde o comoară lingvistică neașteptată – satul Roșia din județul Sibiu. Deși pare un sat ca oricare altul, cu gospodării modeste și ritm de viață domol, Roșia păstrează un secret pe care doar puțini îl cunosc: o limbă aproape uitată, ce poartă ecouri ale neerlandezei arhaice.

Cei care au crescut în zonă își amintesc cum bunicii și străbunicii lor foloseau cuvinte „ciudate” precum kaamer (cameră) sau kleine (mic). La vremea respectivă, nimeni nu-și punea întrebări – era doar „vorba bătrânilor”. Însă ceea ce părea un simplu dialect regional s-a dovedit a fi ceva cu totul special.

O echipă de lingviști români și străini a început cercetările în Roșia în urmă cu câțiva ani, intrigată de vocabularul neobișnuit al localnicilor în vârstă. Analizele au dus la o descoperire spectaculoasă: în vorbirea populară se regăsesc urme clare de neerlandeză veche, amestecate cu română și elemente din dialectele săsești și maghiare ale regiunii.

Cum a ajuns neerlandeza în Transilvania?

Povestea începe în secolul al XVIII-lea, când un grup mic de coloniști olandezi s-a stabilit în zona Roșia, atras probabil de oportunitățile oferite de Imperiul Habsburgic în dezvoltarea regiunilor rurale. Fără școli proprii și fără acces la scrieri în limba lor, acești coloniști au transmis limba doar oral – o formă pură de transmitere intergenerațională, rar întâlnită în Europa modernă.

Cu timpul, neerlandeza s-a contopit cu româna, dând naștere unui hibrid lingvistic care s-a păstrat doar în familie și în conversațiile din gospodărie. Fără să conștientizeze, oamenii din Roșia au fost ultimii vorbitori ai unei neerlandeze neoficiale, supraviețuite miraculos într-un sat izolat.

O limbă pe cale de dispariție… sau de redescoperire?

Astăzi, doar câțiva bătrâni mai știu cuvintele și expresiile transmise din generație în generație. Tinerii din sat, conectați la viața modernă și la limba română standard, rareori mai folosesc aceste forme vechi.

Totuși, odată cu mediatizarea cazului, tot mai mulți lingviști și pasionați de istorie culturală vizitează Roșia pentru a documenta fenomenul. Se discută chiar despre realizarea unui proiect de arhivare audio și digitală, care să conserve acest patrimoniu lingvistic unic în lume.

Ce înseamnă asta pentru România?

Descoperirea unei enclave lingvistice neerlandeze în mijlocul Transilvaniei este o dovadă vie a diversității culturale și istorice din România. Este un semnal că patrimoniul nostru imaterial este încă plin de mistere ce așteaptă să fie descoperite, studiate și protejate.

Roșia nu este doar un sat pitoresc de la poalele munților – este o fereastră deschisă spre o Europă uitată, în care granițele lingvistice nu se trasau pe hârtie, ci se modelau firesc, prin oameni, migrații și amintiri.

Sursă foto: Turnul Sfatului