Actorul sud-coreean Kim Soo Hyun se confruntă cu o criză majoră de imagine și cu posibile consecințe legale internaționale, după ce filiala 7-Eleven din Taiwan a anunțat oficial că va lua în calcul intentarea unui proces împotriva sa, în urma întreruperii colaborării comerciale.
Potrivit rețelei taiwaneze, Sanli News Network (SETN), anunțul a fost făcut pe 17 mai 2025, când compania a declarat că a suferit pierderi estimate la aproximativ 130 de milioane TWD (aproximativ 6 miliarde de woni sau 4,3 milioane de dolari americani). Colaborarea cu actorul a fost anulată complet, iar toate materialele de marketing și produsele promovate de acesta au fost retrase de pe piață.
„Toată producția și marketingul produselor conexe au fost oprite. Pe lângă prejudiciul adus reputației, pierderile generate de produsele abandonate și publicitatea anulată se ridică la un total de 130 de milioane TWD”.
A declarat reprezentantul companiei, adăugând că se evaluează activ deschiderea unui proces împotriva lui Kim Soo Hyun pentru recuperarea daunelor.
Criza vine în contextul unui scandal de proporții care implică și numele regretatei actrițe Kim Sae Ron. După moartea acesteia, familia ei a susținut, prin intermediul canalului de YouTube, Garo Sero Research Institute (Hoverlab), că actrița ar fi avut o relație cu Kim Soo Hyun încă din perioada în care era minoră.
Reprezentanții lui Kim Soo Hyun au negat categoric aceste afirmații, precizând că relația a început după ce Kim Sae Ron a devenit majoră și a durat aproximativ un an. Drept urmare, echipa juridică a actorului a depus o plângere împotriva familiei actriței și a lui Kim Se Ui, administratorul canalului YouTube, pentru defăimare, manipularea informațiilor și încălcarea Legii privind promovarea utilizării rețelelor de informații și comunicații și protecția informațiilor.
Suma cerută în procesul deschis de Kim Soo Hyun se ridică la 11 miliarde KRW (aproximativ 8 milioane USD).
Conform unei declarații oferite în dimineața zilei de 19 mai de Park Hyun Soo, șeful interimar al Agenției Poliției Metropolitane din Seul, ambele cazuri sunt în curs de anchetă la Secția de Poliție Gangnam.
„Cazul privind o posibilă încălcare a Legii privind protecția copilului, intentat de familia regretatei Kim Sae Ron, este investigat de Divizia pentru Infracțiuni asupra Femeilor și Minorilor. În paralel, plângerea lui Kim Soo Hyun, care acuză manipularea conținutului generat de inteligența artificială, este analizată de Divizia de Investigații Criminale”.
A mărturisit oficialul.
Poliția a precizat că echipa juridică a lui Kim Soo Hyun lucrează la stabilirea unei date pentru audierea reclamantului, însă părțile acuzate nu au fost încă interogate. Până în prezent, au fost depuse șapte plângeri de către Kim Soo Hyun și trei de către familia lui Kim Sae Ron.
Scandalul capătă o dimensiune internațională pe măsură ce branduri de renume renunță la colaborările cu actorul, iar reputația sa este serios afectată, cu potențiale repercusiuni juridice în afara Coreei de Sud.

Lasă un comentariu