Într-un moment istoric pentru spiritualitatea ortodoxă românească, moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena au fost aduse în pelerinaj din Veneția în România. Credincioșii au trăit o emoție profundă miercuri, 30 aprilie 2025, când racla a fost întâmpinată cu rugăciune și evlavie la Catedrala Patriarhală din București.

În liniștea dimineții, clopotele Catedralei au anunțat sosirea unei prezențe sfinte. Mii de oameni s-au adunat pentru a-și pleca frunțile în fața celei care, în urmă cu aproape 17 secole, a descoperit Crucea pe care a fost răstignit Hristos și a pus temelia creștinismului în Imperiul Roman.

Această vizită este parte a unui amplu pelerinaj în România, la finalul căruia moaștele vor fi așezate spre cinstire permanentă la Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman. Drumul sfintei pe pământ românesc a fost întâmpinat cu lacrimi, flori și o liniște grăitoare, care spunea mai mult decât orice cuvânt.

„Nu trăim astfel de clipe în fiecare zi. Este o binecuvântare mare pentru sufletele noastre, pentru întreaga țară. Sfânta Elena a fost un stâlp al credinței și un simbol al iubirii materne și al căutării adevărului.”

A declarat unul dintre preoții prezenți la slujba specială de întâmpinare.

Pe treptele Catedralei, tineri și bătrâni, copii în brațele mamelor și călugări în rugăciune mută formau o imagine pe care o poți trăi doar atunci când cerul pare mai aproape de pământ. Era o liniște care vorbea. O lumină caldă care părea să învăluie totul.

În drumul său spre Teleorman, racla va fi purtată prin mai multe orașe și mănăstiri, unde credincioșii vor avea ocazia să se închine și să participe la slujbe speciale. Fiecare oprire devine un popas de suflet, o invitație la reflecție, la întoarcere către lucrurile esențiale.

O întâlnire între cer și pământ

Sfânta Elena nu este doar o figură istorică – este o punte între vremuri, o mamă a luminii care a căutat Crucea cu o credință neclintită. Iar acum, venirea ei în România e mai mult decât o simplă aducere a unor sfinte moaște – este o reamintire că sfințenia nu cunoaște granițe și că inimile deschise o pot recunoaște oricând, oriunde.

Într-o lume în care prea multe lucruri se schimbă prea repede, această vizită este o ancoră. Un semn că rădăcinile spirituale ale neamului nostru sunt vii. Că tăcerea unei rugăciuni poate spune mai mult decât o mie de vorbe.

Sursă foto: Doxologia