Cu prilejul prăznuirii Sfântului Ipatie, Episcopul Gangrei, din 31 martie, ne-am gândit să vă spunem de ce este reprezentat în multe dintre icoanele sale alături de un balaur. Care este simbolismul acestei imagini neobișnuite? Descoperiți răspunsul în rândurile de mai jos!

Cine a fost Sfântul Ipatie?

Înainte de a răspunde la întrebarea din titlu, haideți să reținem câteva informații interesante. Despre copilăria și tinerețea Sfântului Ipatie nu există multe informații, însă tradiția spune că era un om cu o viață duhovnicească aleasă, iubitor de rugăciune și de nevoință. Înțelepciunea și blândețea sa l-au făcut cunoscut printre creștini și, având alte virtuți, a fost episcop al cetății Gangra, o localitate importantă din provincia Paflagonia, în Asia Mică.

Ca episcop, Sfântul Ipatie era un păstor blând, dar ferm în apărarea adevărului. Predica Evanghelia cu multă râvnă și dragoste, îndrepta pe cei rătăciți și îngrijea atât de sufletele, cât și de trupurile celor din eparhia sa. Era milostiv cu cei săraci și, prin rugăciune, îi vindeca pe cei bolnavi. Oamenii îl iubeau și îl respectau, pentru că vedeau în el un adevărat părinte duhovnicesc.

În vremea sa, Biserica se confrunta cu erezia ariană, răspândită de preotul Arie din Alexandria, care nega dumnezeirea lui Hristos. Această învățătură greșită provoca tulburare în Imperiul Roman, iar pentru a rezolva problema, împăratul Constantin cel Mare a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea în anul 325. Sfântul Ipatie a fost unul dintre episcopii care au participat la acest mare sinod și a fost un susținător al Hristosului dreptcredincios, mărturisind că este Domnul nostru iubitor. Alături de Sfinții Atanasie cel Mare și Spiridon al Trimitundei, Sfântul Ipatie a luptat împotriva rătăcirilor ariene, semnând Crezul niceean, care afirmă divinitatea lui Hristos.

Pentru această mărturisire curajoasă, Sfântul a devenit cunoscut în toată lumea creștină ca un apărător al Ortodoxiei, iar numele său a devenit cinstit în Biserică.

Sfântul Ipatie și balaurul

Viața Sfântului Ipatie a fost plină de minuni. Mulți creștini veneau la el pentru a cere ajutor. Sinaxarul ne spune că avea darul de a vindeca prin rugăciune și binecuvântare și că mulți orbi și ologi și-au recăpătat sănătatea prin rugăciunile sale. Totodată, era cunoscut pentru puterea sa asupra duhurilor necurate, pe care le alunga prin numele lui Hristos. Însă, cea mai mare minune pe care o păstrează tradiția a fost săvârșită de Sfântul Ipatie chiar în cetatea Constantinopolului și este, de fapt, răspunsul la întrebarea din titlul articolului nostru.

Se spune că, după moartea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, fiul său, Constantie (337-361), s-a confruntat cu o întâmplare înfricoșătoare: un balaur uriaș și necunoscut s-a strecurat în palatul împărătesc și și-a făcut culcuș în vistierii, locul în care se păstrează bogățiile, bunurile de stoc și tezaururile. Păzind cu strășnicie aurul și bogățiile împărătești, odihnea capul în pragul ușii, neîngăduind nimănui să se apropie.

Cuprins de teamă, împăratul a trimis solie către Sfântul Ipatie, Episcopul Gangrei, căci faima sa ca făcător de minuni răsuna în tot pământul. Când sfântul a sosit la Constantinopol, împăratul l-a întâmpinat cu evlavie, s-a închinat până la pământ și l-a rugat cu stăruință să izgonească fiara, pe care nimeni nu o putuse birui. Mulți preoți încercaseră, înarmându-se cu rugăciunea, dar fără izbândă; ba chiar unii pieriseră sub colții fiarei. Sfântul Ipatie i-a răspuns cu blândețe: „Nu poate rugăciunea noastră, o, împărate, dar poate credința ta în Dumnezeu!”. Apoi, îngenunchind, s-a rugat îndelung, ridicându-și sufletul către cer. La sfârșitul rugăciunii, s-a ridicat și a poruncit: „În hipodrom, lângă statuia tatălui tău, să se aprindă un cuptor mare, cu foc puternic. Să fie pregătit și să aștepte acolo!”.

Împăratul a împlinit porunca, iar Sfântul Ipatie, luând toiagul său arhieresc, s-a îndreptat spre vistierii. A deschis porțile larg și, fără vreo urmă de frică, a lovit balaurul cu toiagul său. Poporul și împăratul priveau de departe, cu inima strânsă de spaimă, temându-se că sfântul va pieri, așa cum pățiseră alții înaintea lui. Soarele era pe cale să apună, iar fiara părea de neclintit. Atunci, Sfântul Ipatie și-a ridicat ochii spre cer și, chemând numele Domnului, și-a întins toiagul spre gura balaurului și a rostit cu putere: „În numele Domnului meu Iisus Hristos, urmează-mi mie!”.

Și o mare minune s-a petrecut pe loc! Balaurul, înfricoșător și nestăpânit până atunci, s-a supus de îndată. Cuprinzând toiagul sfântului cu dinții, s-a târât după el asemenea unui rob legat. Sfântul l-a condus prin toată cetatea, prin hipodrom și prin târg, iar mulțimea se aduna, înmărmurită de priveliștea fără margini. Balaurul, uriaș și fioros, lung de șaizeci de coți, se supunea neputincios în fața puterii dumnezeiești.

Ajuns la cuptorul cel aprins, Sfântul Ipatie a rostit ultima poruncă: „În numele lui Hristos, pe care Îl propovăduiesc, îți poruncesc să intri în mijlocul focului!”. Atunci, fără împotrivire, fiara s-a aruncat în văpaie și s-a mistuit în flăcări. Oamenii, cuprinși de uimire și evlavie, au preamărit pe Dumnezeu pentru puterea arătată prin plăcutul Său. Împăratul, adânc mișcat de această mare minune, a mulțumit lui Dumnezeu și l-a cinstit pe Sfântul Ipatie ca pe un părinte al său. Din recunoștință, a poruncit ca chipul sfântului să fie zugrăvit pe o scândură și așezat în vistierie, ca semn al biruinței asupra răului. Cu multă cinste și daruri, împăratul l-a petrecut pe Sfântul Ipatie înapoi la locul său, ca pe un luminător al cetății și un biruitor asupra întunericului.

Așadar, în ziua prăznuirii Sfântului Ipatie suntem chemați ca, privind icoana aceasta a sa, să o transpunem în viața noastră, având încredere în faptul că puterea lui Dumnezeu biruiește răul întotdeauna. Totodată, ținând cont de îndemnul Mântuitorului, care a spus că „din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule” (Matei 15, 19), să fim conștienți de faptul că răul există și este după cum vom avea în sufletul nostru. Să urmăm modelul Sfântului Ipatie și să punem începutul bun strădaniei noastre de a săvârși binele, mai ales că ne aflăm în aceste zile ale finalului Postului Mare. Învierea lui Hristos este aproape!

Sursa: Bizanticons Art