La aproape 2.000 de metri deasupra Mărginimii Sibiului, în Munții Cindrel, o stâncă impunătoare stă străjuind văile și pădurile.

Locuitorii din Rășinari povestesc cu evlavie că această stâncă, ce ar reprezenta-o chiar pe Baba Dochia, o bătrână răutăcioasă care, conform legendei, și-a chinuit nora „în tot chipul”.

Se spune că, într-o zi de sfârșit de iarnă, Baba Dochia i-a poruncit tinerei femei să urce la munte și să adune fragi copți, „că de nu, acasă n-are ce căuta”. Femeia, cu inima grea, ascultă porunca, iar Dumnezeu îi dă ajutor, găsind sub zăpadă fragi frumoși ca în mijlocul verii. Culege acești fragi pentru soacra ei, iar când Baba Dochia îi vede, crezând că primăvara a sosit, își ia turma de capre și pornește la munte, fără să se teamă de iarnă.

Pe drum, oamenii o sfătuiesc să se întoarcă, dar ea răspunde disprețuitor, spunând că nu se teme de fiii iernii, Faur și Mărțișor. Aceștia, indignați de cuvintele babei, hotărăsc să o pedepsească. Astfel, cei doi frați dau drumul unui soare călduț, iar Baba Dochia începe să își lepede câte unul din cele nouă cojoace cu care era îmbrăcată. Pe măsură ce zilele trec, gerul se întoarce cu o putere și mai mare, iar Baba Dochia ajunge în vârful muntelui, unde îngheață de tot, transformată într-o stâncă.

Legenda, consemnată de Victor Păcală în „Monografia satului Rășinari” (1915), mai spune că stânca din Bătrâna mică, ce pare să o înfățișeze pe Baba Dochia înghețată, încă păstrează urmele de unghii ale caprelor acesteia. Iar izvorul din Muntele Bătrâna, cu apa lui cristalină, iese chiar din „stricăciunea” babei, transformându-se în piatră pentru totdeauna.

Poezia babei și a celor doi frați, Faur și Mărțișor, ne este lăsată ca o amintire vie despre puterea naturii și pedeapsa care a fost răspunsul la aroganța și răutatea babei.

„Un’e merè, hodinè,
Câte-unŭ cojocu rămânè;
În Beșâneu cân’ ajungè,
Cu unŭ cojocŭ să pomenè.
Merinde nu mai ave,
Făr’ o coaje de mălaiŭ,
Uscată de noauă ani.
Păr’ ce coajea o rojnè
Căprițelea le chierdè,
Bărzălia și Cărunta,
Care mere totŭ în frunte.
Și ori un’e să’nvârtè
Caprelea nu le găsè.
Să-întâlnè cu văru lupŭ:
– Lupe, lupe, vere lupe!
Nu ñi-ai văz’tŭ căprițelea? –
Nu le-amŭ văz’tŭ,
Nu le-amŭ mâncatŭ,
Făr’ cu iele m’-amŭ jucatŭ
Pe părauă
‘S mățârlauă,
Pe rozoară
‘S totŭ chicioare,
Și pe văi
Totŭ borțocăi,
Pe costiță
Totŭ corniță,
Pe fântâni
Totŭ glăvățâni…”

Astăzi, Stânca Baba Dochia și locurile din jurul ei sunt un loc de pelerinaj pentru cei care vor să simtă magia legendei și frumusețea naturii neîmblânzite.