Anul 2025 este un an special pentru Biserica Ortodoxă Română, fiind declarat „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” și „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”. În acest context, canonizarea unor mărturisitori și duhovnici români din ultimul secol reprezintă o recunoaștere a credinței lor neclintite și a jertfei lor, oferind un exemplu viu de mărturisire și viață creștină pentru toți credincioșii.

Printre modelele de mărturisire și iubire de aproape se află și Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, a cărui viață și fapte ne inspiră și astăzi.

Născut în celula unei închisori, Sfântul Policarp a crescut în frica lui Dumnezeu, devenind ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul. În timpul persecuțiilor romane, el a rămas statornic în credință, refuzând să se lepede de Hristos, chiar în fața morții.

Sentința sa a fost arderea pe rug, dar Dumnezeu a făcut o minune: flăcările nu l-au mistuit, iar sângele său a stins focul. Astfel, Sfântul Policarp a devenit un simbol al credinței neclintite și al mărturisirii până la capăt.

Minunea hambarelor pline: milostenia care a schimbat numele Sfântului

Înainte de a deveni episcop și mărturisitor al credinței, Sfântul Policarp a trăit o minune care nu doar că a demonstrat puterea lui Dumnezeu, ci a schimbat și destinul său. Această întâmplare are loc în copilăria sa, când era cunoscut sub numele de Pangratie.

Pangratie a fost crescut de Calista, o văduvă bogată și evlavioasă, care l-a botezat și l-a învățat tainele credinței creștine. Încă de mic, el era cunoscut pentru bunătatea sa și pentru dragostea față de cei săraci. Într-o zi, Calista a trebuit să plece de acasă pentru o perioadă, lăsându-l pe tânărul Pangratie responsabil cu gospodăria și hambarele pline de provizii.

În absența ei, Pangratie a început să împartă din belșug celor în nevoie: văduve, orfani și săraci veneau la el cerând grâu, vin sau ulei. El, ghidat de porunca lui Hristos – „Celui care cere de la tine, dă-i” (Matei 5:42) –, le oferea cu generozitate tot ce avea. În curând, hambarele s-au golit complet.

Când Calista s-a întors, un slujitor alarmat i-a spus: „Doamna mea, tânărul Pangratie a golit hambarele! Nu a mai rămas nimic.” Supărată și îngrijorată, Calista a verificat și a văzut că, într-adevăr, hambarele erau goale. Însă Pangratie, cu o încredere de nedescris în Dumnezeu, a insistat să meargă împreună să le verifice din nou.

Înainte de a deschide ușile hambarelor, Pangratie s-a rugat cu fervoare: „Doamne Dumnezeule, Tatăl iubitului Tău Fiu, Care ai umplut vasele văduvei din Sarepta în fața Proorocului Ilie, umple și hambarele noastre, ca să ne închinăm numelui Tău!” Și, în mod miraculos, hambarele s-au umplut până la refuz cu grâu, vin și ulei, depășind chiar starea lor inițială.

Văzând această minune, Calista a strigat cu bucurie: „Slavă lui Dumnezeu, Marele dăruitor!” Apoi, sărutându-l pe Pangratie, i-a spus: „Fiul meu preaiubit, de acum înainte nu te voi mai numi Pangratie, ci Policarp, adică ‘cel care aduce mult rod’.”

Această minune nu a fost doar un semn al harului divin, ci și o confirmare a chemării sale de a fi un instrument al milosteniei lui Dumnezeu. De atunci, Sfântul Policarp a continuat să împartă cu îndestulare celor în nevoie, iar hambarele sale nu s-au mai golit niciodată, pentru că Dumnezeu îi înmulțea darurile văzând inima sa milostivă.

Viața Sfântului Policarp – mărturia vie a credinței

Viața Sfântului Policarp este o mărturie vie a credinței, a curajului și a milosteniei. El ne arată că, atunci când trăim pentru Dumnezeu și pentru aproapele nostru, putem aduce „mult rod” – nu doar material, ci și spiritual.

Minunea hambarelor pline este un exemplu puternic al acestei adevăruri: când dăm din iubire și încredere în Dumnezeu, El ne împlinește nevoile dincolo de așteptări.

În această zi de 23 februarie, când îl prăznuim pe Sfântului Policarp, să ne amintim de exemplul său de mărturisire și milostenie. Să deschidem inimile către cei în nevoie și să facem din această zi un început al lucrărilor bune, urmând porunca Mântuitorului:  „Adevărat zică vouă, când ați făcut unuia dintre-acești frați ai Mei, prea mici, Mie, Mi-ați  25”.(Matei 25:40).

Să ne curățim sufletele de egoism și să ne întărim în iubire, urmând pilda Sfântului Policarp, care a trăit pentru Dumnezeu și pentru aproapele său. Amin!