Formatul tradițional al dramelor coreene (K-drama) de 16 episoade este înlocuit treptat cu episoade mai scurte, de 12 sau chiar 10 episoade, reflectând cerințele unui public modern care preferă narațiuni concise și ritmuri accelerate.
Serii recente precum Motel California, Love Scout și The Queen Who Crowns au adoptat cu succes structura de 12 episoade, iar platformele de streaming au avut un rol crucial în această transformare.
De la 24 la 12: Evoluția Formatului
În trecut, dramele coreene se întindeau pe 24 de episoade, apoi au fost reduse la 20 și, în cele din urmă, la 16 episoade, un standard care a dominat industria timp de mulți ani.
Totuși, în ultimii ani, tendința s-a orientat către sezoane și mai scurte. Seriale precum Unmasked de la Disney+ și The Potato Lab au optat pentru 12 episoade, iar KBS a anunțat că noul lor Drama Special va urma același format.
Unele producții, cum ar fi Good Girl Boo Semi, au fost chiar mai concise, cu doar 10 episoade.
Impactul Platformelor de Streaming
Platformele de streaming au accelerat această schimbare, adaptându-se la obiceiurile moderne de vizionare. Seriale precum The Witch (Channel A), Study Group (Tving) și Melo Movie (Netflix) au adoptat formatul de 10 episoade, iar The Trauma Code (Netflix) a reușit să impresioneze cu doar 8 episoade. Inițial planificat să aibă 10 episoade de câte 60 de minute, serialul a fost restructurat în 8 episoade de 45 de minute pentru a optimiza ritmul și a oferi o experiență de vizionare mai intensă.
Beneficiile Serialelor Scurte
Unul dintre principalele avantaje ale formatului scurt este capacitatea de a menține un nivel ridicat de implicare. Povestirile sunt mai concentrate, evitând episoadele de „umplutură” și oferind o experiență captivantă de la început până la sfârșit.
Publicul, din ce în ce mai sensibil la ritmurile lente și la repetițiile inutile, preferă dramele scurte, care reușesc să transmită emoții și mesaje puternice într-un timp limitat.
Provocări și Schimbări în Industrie
Cu toate acestea, trecerea la sezoane mai scurte va fi o porvocare. Producțiile se confruntă cu pierderi de venituri din cauza numărului redus de episoade, iar posturile de televiziune se luptă cu scăderea veniturilor publicitare, deoarece serialele populare se încheie prea repede. De asemenea, umplerea sloturilor de programare devine o provocare, deoarece sezoanele scurte necesită înlocuiri mai frecvente. Extinderile sezoniere reprezintă o soluție, dar succesul unui al doilea sezon nu este garantat.
Viitorul Dramelor Coreene
Tendința către sezoane mai scurte subliniază natura competitivă a industriei, unde doar conținutul de înaltă calitate reușește să se impună. Această schimbare nu doar că răspunde cerințelor moderne ale publicului, dar și redefineste modul în care sunt create și consumate dramele. Într-o lume a atenției limitate, mai puțin poate însemna, de fapt, mai mult – mai mult impact, mai multă inovație și mai mult succes.

Lasă un comentariu