Pe fața pământului cred că sunt mii de religii, iar fiecare cult are mai mulți sau mai puțini adepți. Totuși, ar fi cam imposibil ca măcar 1 sau 2 dintre acei credincioși să nu-și pună întrebări despre divinitatea pe care o venerează. Unele curiozități le sunt satisfăcute instant, altele trebuie căutate, iar pentru restul… ei, bine, ar putea rămâne fără răspuns. Mintea unui om nu le poate cuprinde pe toate…

Totuși, ce se întâmplă când religia devine „paravanul” unei nedreptăți, pe care ea însăși o condamnă? Sau când, de dragul ei, se comit abuzuri doar pentru că așa e tradiția? Dar nimeni nu are curajul să vorbească despre acestea, iar tăcerea nu e mereu cea mai bună soluție. Uneori, tocmai lipsa de reacție te poate transforma într-un complice la ceva ce puteai opri sau măcar semnala ca fiind inadecvat… Însă, atunci când societății, unde doar bărbatul are dreptul de a decide, i se pune vălul pe ochi și i se spun cuvinte frumoase… credința oarbă ajunge să dea putere unor escroci.

Maharaj este o astfel de poveste. Un film indian despre credință, dar și despre cercetarea credinței pe care o propovăduiești, îmbrăcat în culorile superbei sărbători Holi (festivalul culorilor), dar care ascunde o tragedie răspândită din generație în generație, în rândul femeilor, pe care nimeni nu are curajul s-o oprească. De ce? Pentru că cel mai rău unui om îi este atunci când îi iei tot ce are și-l arunci la marginea orașului fără nimeni și nimic. Chiar și așa, Karsan Das acceptă cu plăcere să devină un „prost scris” doar pentru a avea șansa de a schimba ceva în rândul ierarhiei conacului.

E greu să fii singura voce care se ridică împotriva marelui JJ (Jadunath Maharaj), ai cărui adepți sunt în stare de orice doar pentru a-ți închide gura, în timp ce tu ai doar o mână de prieteni fără influență sau putere, însă care sunt dispuși să lupte alături de tine până la capăt, indiferent de rezultatul confruntării.

Chiar dacă este un lungmetraj indian, muzica și dansurile pentru care sunt acest filme cunoscute sunt limitate (un dans și două – trei cântece). Personajul principal masculin nu cântă, ceea ce este o noutate și aduce puțin cu Raj Kapoor.

Pentru că este un film bazat pe un caz real, controversele nu au întârziat să apară:

În data de 13 iunie 2024, Înalta Curte din Gujarat a emis o suspendare provizorie pentru lansarea lui Maharaj, filmul de debut al lui Junaid Khan, fiul lui Aamir Khan.

Această decizie a fost luată ca răspuns la o petiție a membrilor sectei Pushtimarg, care au susținut că filmul, bazat pe cazul Maharaj Libel din 1862, avea un conținut ce ar putea incita la violență și putea ofensa sentimentele religioase.

După ce judecătorul Sangeeta K. Vishen a analizat cu atenție lungmetrajul, a decis ridicarea suspendării, declarând că filmul nu a vizat secta și a fost certificat în mod corespunzător de către Consiliul Central de Certificare a Filmului. În consecință, filmul a primit aprobarea de a fi difuzat pe Netflix din 21 iunie 2024.

Deși a trebuit să respecte într-o oarecare măsură adevărul istoric, filmul nu este lipsit de momente amuzante, suspans și chiar de acțiune.

Povestea a fost foarte bine regizată. Nu plictisește. Nu s-au folosit clișee. Deși este încadrat la „violență sexuală” și la +16, vă pot spune că în film nu există bătăi și nici scene nud.

Nu mi-am putut alege un actor favorit pentru că toți au fost la superlativ. N-am reușit să le găsesc niciun cusur, ba mai mult, am simțit că mă aflu acolo, în centrul acțiunii, alături de ei, fiind unul dintre martorii oculari ai acelei ere.

Ca o notă de subsol, ar trebui să știți că Maharaj este o ecranizare inspirată dintr-un caz real ce a avut loc în India în 1862, când Karsandas Mulji (un jurnalist, scriitor și reformator social) a fost dat în judecată de liderul religios al sectei sale, pentru un articol pe care l-a scris în presa vremii „Rast Goftar” (un ziar anglo-gujarati), intitulat: „Hinduismul și practicile frauduloase”. Cazul este cunoscut și consemnat în istorie drept: „Cazul de calomnie Maharaj”.

Dr. Bhau Daji Lad a fost cel care „l-a îngropat” pe liderul religios al acelor vremuri, prin mărturia pe care a dat-o instanței de judecată, afirmând că l-a tratat pe Maharaj de sifilis. Această mărturisire, dar și discursurile lui Karsandas au dat curaj mai multor martori să depună mărturie, relatând escapadele amoroase ale marelui lider.

Cazul a fost judecat la Curtea Supremă, în clădirea Great Western (acesta fiind numele din prezent al clădirii).

Distribuție: Jaideep Ahlawat, Hemant Chaudhary, Edward Sonnenblick, Mark Bennington, Vaibbhav Tatwawdi, Jay Upadhyay, Viraf Patel, Sandeep Mehta, Jamie Alter, Shalini Pandey, Priyal Gor, Meher Vij, Ananya Agarwal, Junaid Khan, Sneha Desai, Sharvari și Sunil Gupta

Sinopsis: Karsandas Mulji este un om ce are darul de a vedea înșelăciunea acolo unde toți ceilalți văd tradiție și religie. Va reuși el să-l deconspire pe Maharaj și să deschidă ochii întregii sale comunități?

Filmul este disponibil pe Netflix și ține două ore și 11 minute. Dacă aveți nevoie de o porție de „înțelepciune” indiană, vi-l recomand cu căldură. Vă doresc spor!


Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Un răspuns la „RECENZIE : Maharaj – o pagină de istorie redată în imagini”

  1. Avatarul lui Holi – Festivalul culorilor ce transformă India într-un tablou viu al bucuriei și al unității – Mica Românie

    […] Iar dacă vreți să vedeți cum „arată” această sărbătoare și să vă uitați și la un film bun, vă recomand: Maharaj . […]

    Apreciază

Lasă un comentariu

Quote of the week

"People ask me what I do in the winter when there's no baseball. I'll tell you what I do. I stare out the window and wait for spring."

~ Rogers Hornsby

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura