Azi, 12. 02. 2025, o zi normală pentru românul de rând, ce nu anunță nimic ieșit din comun, asta dacă nu luăm în calcul faptul că: președintele Klaus Iohannis a spus, în sfârșit, „adio” Palatului Cotroceni.

Desigur, ceremonia de predare a puterii a fost mai puțin una solemnă și mai mult o lecție de răbdare și bunăvoință, dar a fost totuși un moment de referință în istoria contemporană a României. Sau cel puțin așa vrem să credem.

La ora 12:00, așa cum se anunțase ințial, la Cotroceni ar fi trebuit să aibă loc predarea simbolică a puterii. Dar, ca un adevărat lider cu stil, Iohannis s-a gândit că nu-i chiar așa de urgent și că mai poate întârzia.

Așadar, 22 de minute mai târziu, președintele a ieșit din Palat condus fiind până în drepul ușilor de Bolojan (noul președinte interimar). După ce Iohannis succes și a încheiat cu propoziția: „Dumnezeu să binecuvinteze, România!”, acesta s-a urcat în mașină și a pornit spre poartă.

Apariția fostul președinte al României a fost demnă de un regent care preferă să ajungă cu pași mici, dar pe fugă. Militarii, fanfara, jurnaliștii și o mulțime de curioși au fost obligați să răbde cu stoicism, contemplând ciorile care cântau, pentru că ele au fost singurele care au îndrăznit să strice solemintatea momentului…Bine, ele și câteva (mai multe) comentarii răutăcioase.

Totul a fost pus la punct, cu mare atenție, de către organizatori, pentru a marca acest final al mandatului, dar totul a fost sortit să fie un pic… diferit. Klaus Iohannis a apăru, în cele din urmă, coborând dintr-un Mercedes, mult mai nonșalant decât am fi crezut că ar fi fost potrivit pentru o ceremonie de o asemenea încărcătură istorică.

Momentul s-a dovedit a fi mai potrivit pentru un „rege” decât pentru un fost „președinte”, cu aerul unui suveran care nu își poate controla adevărata emoție de a părăsi Palatul Cotroceni. „Este chiar greu să îți iei rămas bun de la putere”, pare să fi gândit el, pe fondul imnului prezidențial care a umplut curtea. Sau poate că acea emoție era doar efectul muzicii… care, sincer, te poate face să vrei să plângi oricum.

În fața unui public tăcut, dar răbdător, Iohannis s-a ridicat pe vârful picioarelor și a salutat armata, ca un conducător al cărui mandat nu s-a încheiat complet. După salutul solemn, s-a urcat în mașina sa luxoasă și a plecat la drum, lăsând în urmă o curte plină de oameni care vor avea mult timp la dispoziție să analizeze fiecare mișcare a „fostului președinte”. De la Cotroceni la plecare, a fost doar o plimbare banală prin istorie.

Așadar, se încheie un mandat, dar povestea continuă. Nu este clar dacă a fost un „moment istoric” sau doar o adunare în jurul unui om care, deși nu mai are acces la cele mai mari puteri ale statului, încă reușește să fie în atenția tuturor. Iohannis a reușit, fără îndoială, să încheie mandatul cu aceleași trăsături de stil și calm pe care le-a afișat pe toată durata celor două mandate.

A fost un final „aproape regal”, cu o doză de umor involuntar și o stare de spirit care, dacă nu ar fi fost pentru privirea mai largă asupra istoriei, ar fi fost ușor de confundat cu o mică dramă.