M-am întrebat de ce Love in the Big City nu a avut succesul dorit de producători, iar acum că l-am văzut, am înțeles de ce publicul a fost dezamăgit.

Nu, nu e vreo interpretare a vreunui actor de vină. Povestea a fost una bună, ușoară, amuzantă, pe alocuri moralizatoare, deci, în principiu, n-am de ce să mă iau de scenariu. Regia este acceptabilă, doar că, la o anumită fază la montaj, a dat chix; asta se întâmplă când fragmentezi povestea și încerci să te încadrezi sub două ore. Totul e pe repede înainte și n-ai timp să explici anumite lucruri. Măcar anumite întâmplări au fost menționate și prezentate vizual, ușurând înțelegerea acțiunii.

Lungmetrajul se deschide cu o scenă pe care ai impresia că o vei revedea la final, însă soarta are alte planuri cu Heung-soo și Jae-hee. Aparențele înșeală!

Regizorul a apelat la tehnica povestirii în ramă pentru partea de început, tocmai pentru a capta atenția spectatorului. Nu abuzează de această tehnică, ci o folosește doar ca parte introductivă.

Sunt obișnuiți cu bullying-ul din școlile și liceele din Coreea de Sud, nu?! Îl vom revedea. Doar că, de această dată, într-o manieră ascunsă, lungmetrajul a ales să ne prezinte și bullying-ul din viața de zi cu zi a fetelor, femeilor, care par „ușuratice”. Trist, nu?! Ei, bine, mai trist o să fie când Jae-hee va fi criticată fix de o femeie. Doamne, ce lecții pot da filmele astea!

Replica memorabilă a lui Jae-hee: „Oamenii se simt mai bine când cred că cei care sunt diferiți sunt inferiori”, trage un semnal de alarmă asupra complexului de inferioritate pe care o mare parte dintre noi îl simțim când vedem că cineva are un talent anume și încercăm, prin diverse motive, să-l facem să se oprească ori să-i încetinim ascensiunea. Oare de ce nu ne putem bucura pentru acea persoană? De ce invidia noastră trebuie să nască monștri?

Interpretarea actriței Kim Go-eun a făcut toți banii. O secundă nu a ieșit din pielea personajului. Go-eun m-a făcut să trăiesc la intensitate maximă fiecare sentiment resimțit de Jae-hee.

Nici actorul model creano-american, Noh Sang-hyun, nu s-a lăsat mai prejos. Ba chiar a reușit să mă convingă că personajul său Heung-soo s-a îndrăgostit de Jae-hee.

De ce cred eu că filmul nu a avut succesul mult așteptat? Pentru că are ca personaj principal masculin un gay, iar cu toții știm că, în Coreea, ei nu sunt o minoritate acceptată. Protestele celor care-i contestă sunt adesea violente sau au loc în paralel cu paradele LGBTIQ, iar pentru a se menține pacea și ordinea, un număr mare de forțe ale legii sunt chemate la fața locului.

Un alt motiv ar fi faptul că Heung-soo dă semne că „s-a videncat” de iubirea pentru bărbați, începând să o vadă altfel pe Jae-hee, dar finalul dezamăgitor al filmului îi lasă pe fani cu buza umflată. Dacă lungmetrajul s-ar fi încheiat cu o căsătorie între personajele principale, probabil ar fi atras mai multe persoane.

Sinopsis: Jae-hee și Heung-soo sunt două persoane extrem de diferite și „ciudate” pentru societatea în care trăiesc, așa că aleg să se mute împreună și să se ajute unul pe celălalt. Totuși, soarta îi va pune la grele încercări.

Distribuție: Kim Go-eun, Noh Sang-hyun, Jung Hwi, Oh Dong-min, Jang Hye-jin, Lee Sang-yi, Kwak Dong-yeon, Joo Jong-hyuk, Lee You-jin și Salim Benoit.

Filmul a fost regizat de E.oni și scris de Kim Na-deul. A avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Toronto pe 13 septembrie 2024. A fost lansat în cinematografe din Coreea de Sud la 1 octombrie 2024. A fost selectat ca film de închidere la Festivalul de Film Coreean de la Londra din 2024. Și pe 10 februarie 2025 ar fi trebuit să apară și pe Netflix, doar că eu nu l-am găsit…

Lungmetrajul are 1 oră și 58 de minute. Și-l găsiți pe toate site-urile ce se ocupă cu traducerea serialelor și filmelor asiatice. Spor!


Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Quote of the week

"People ask me what I do in the winter when there's no baseball. I'll tell you what I do. I stare out the window and wait for spring."

~ Rogers Hornsby

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura