Actrița Kim Min-hee, în vârstă de 42 de ani și regizorul Hong Sang-soo, în vârstă de 64 de ani, își așteaptă primul copil. Min-hee ar putea naște în această primăvară, a conform celor spuse de Dispatch.

Copilul a fost conceput în mod natural, iar cuplul a descoperit sarcina vara trecută, a relatat aceeași sursă.

Cuplul locuiește în prezent în Hanam, provincia Gyeonggi, unde Hong s-a mutat după ce și-a părăsit reședința din Apgujeong-dong, Seul, pentru a locui lângă părinții lui Kim.

În decembrie, cuplul s-a bucurat de timpul petrecut împreună ieșind adesea să servească masa în oraș, în Seul, mai exact și să facă cumpărături la o piață locală.

Hong și-a reluat lecțiile de conducere, pregătindu-se probabil pentru momentul în care îi va lua de la maternitate pe Kim și pe bebeluș.

Cei doi au vizitat împreună o clinică de obstetrică ginecologică pe 15 ianuarie. Hong i-a fost alături lui Kim încă de la începutul sarcinii și a însoțit-o la controale și teste. Regizorul aparent, nu a fost deranjat de atenția pe care publicul o acordă acestui eveniment.

Relația dintre Kim și Hong a început în 2015, în timpul filmărilor „Right Now, Wrong Then” și a devenit publică în 2017, când și-au recunoscut aventura. Hong este încă căsătorit legal cu soția sa din 1985, dar locuiește cu Kim de nouă ani. Regizorul pare să-și fi uitat cu totul fosta familie.

Bebelușul va fi înregistrat ca fiind copilul lui Hong, probabil listat ca născut în afara căsătoriei. Kim poate alege să înregistreze copilul numai pe numele ei.

De când e cu Hong, Kim a apărut exclusiv în filmele acestuia, inclusiv în „The Day After”, „Hotel by the River” și „The Woman Who Run”. Performanța ei din „By the Stream” i-au adus premiul de cea mai bună actriță la cea de-a 77-a ediție a Festivalului de Film de la Locarno în august anul trecut. Momentul a fost cu atât mai special cu cât ea știa deja că e gravidă.


Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura