Legenda Sânpetrului Lupilor este o fascinantă îmbinare între mit, tradiție și credințe arhaice, păstrată de-a lungul veacurilor în folclorul românesc.

Legenda propriu-zisă

Se spune că, la începuturile lumii, câinii și lupii umblau împreună. Când diavolul a vrut să-i ațâțe împotria Lui Dumnezeu, câinii nu ar fi acceptat. De atunci, cânii au rămas ființele Lui Dumnezeu, iar lupii ai Necuratului.

Sânpetrul Lupilor este o sărbătoare care se ținea pentru ca lupul să nu facă pagube, iar oamenii să fie feriți de boli, arsuri și dăunători.

Legenda spune că, în această zi, lupii se strâng în haite la urlători (loc de trecere a lupilor), unde încep să cânte, invocându-și divinitatea, Sânpetru Lupilor (Sânpetru de Iarnă), să vină pentru a le împărți prada ce li se cuvine pentru un an de zile.

Sânpetru sosește la miezul nopții, pe un cal alb și împarte fiecărui lup câte-o oaie, un miel sau o căprioară, lupii urmând să nu se atingă decât de darul primit.

Se zice că un om curios din fire s-ar fi dus în pădure odată să vadă și el cum se adună lupii. La sfârșitul adunării, a venit și un lup șchiop, rugându-l pe Sânpetru să-i dea și lui ceva. Cum nu mai rămăsese nimic, Sânpetru i l-a dat pe omul din copac. De atunci, oamenii nu mai au curajul să iasă la pădure în noaptea de Sânpetru Lupilor.

Superstiții populare legate de Sânpetrul Lupilor:

Protecția împotriva lupilor

De Sânpetrul Lupilor, oamenii obișnuiau să facă ritualuri și să țină post special pentru a se proteja de pagubele provocate de lupi. Se credea că nerespectarea obiceiurilor atrăgea asupra gospodăriei furia lupilor sau chiar o boală cunoscută drept „boala lupului” (epilepsia).

Lupul ca animal sacru

În mitologia românească, lupul are o dublă valență: este atât fiară, cât și gardian al lumii spirituale. Sânpetrul Lupilor evidențiază această dualitate, fiind o zi de reconciliere între oameni și lupi, simboluri ale forțelor naturii.

Legătura cu Soarele

Această sărbătoare are loc aproape de mijlocul iernii, marcat de un echilibru simbolic între lumină și întuneric. Se credea că, după această zi, soarele începe să-și recapete puterea, iar natura se pregătește treptat de renaștere.

Ritualuri cu animale

În unele regiuni, gospodarii obișnuiau să ungă porțile, ușile și pragurile casei cu usturoi sau cu ceară sfințită pentru a ține lupii la distanță. De asemenea, sătenii aveau grijă ca animalele din grajd să fie bine hrănite și protejate, ca semn de respect pentru Sânpetru și lupii săi.

Legendele despre lupi șchiopi

Figura lupului șchiop, întâlnită și în alte povești românești, este asociată cu spiritul protector al pădurii. Se spunea că întâlnirea cu un astfel de lup aducea fie nenorociri, fie revelații spirituale, în funcție de cum era tratat de cel care-l întâlnea.

Divinitățile păgâne și creștine

Sânpetrul Lupilor, ca multe alte sărbători, reflectă o sincretizare între credințele păgâne și cele creștine. În unele variante ale legendei, Sânpetru Lupilor este o formă mai veche a Sfântului Petru, cel care are cheile Raiului și care stăpânește creaturile sălbatice.

Interdicțiile zilei

Se credea că orice activitate care implică unelte ascuțite poate atrage ghinion. Acest lucru provine din frica de a „tăia” sau „zgâria”, dar mai erau și interdicțiile de a nu se piaptănă, a nu se împrumută și nu dă din casă.

Femeile nu lucrează lâna ca să nu le mănânce lupii oile. Nu se gătește carne, dar se mănâncă plăcinte. Cine nu mănâncă plăcite în această zi se rătăcește în călătorii.

Sânpetrul Lupilor era mai mult decât o simplă sărbătoare – era un moment de conexiune cu natura, cu misterele iernii și cu forțele spirituale ce guvernează echilibrul dintre om și sălbăticie.