Actriţa Maia Morgenstern, în vârstă de 62 de ani, a adus în atenția publicului o problemă mai veche ce se pare că a reapărut în Teatrul Evreiesc de Stat, printr-o postare pe care aceasta a făcut-o pe pagina sa de Facebook, în data de 11 ianuarie.
Actrița a relatat:
Ușor, ușor ajungem de unde am plecat. N-am crezut.
Teatrul Barașeum s-a născut din jale: legile rasiale au obligat artiștii evrei să-și părăsească locurile de muncă. Au fost dați afară, concediați peste noapte, de prin locurile unde munceau, unde își desfășurau activitatea. Fie instituții de stat, fie particulare. Mai pe scurt, s-au trezit la ușă, li se interzicea până și accesul in incinta clăridii, a teatrului, filarmonicii etc.
Doctorul Iuliu Barasch a pus la dispoziție clinica sa (exact așa! O clinică!), iar artiștii evrei s-au adunat (n-am găsit acum un alt termen mai savant) în locul acesta și l-au transformat într-un teatru, un loc unde să-și desfășoare activitatea. Să-și manifeste creativitatea. Să joace spectacole de comedie, de dramă, de revistă. Să existe ca artisti: actori, muzicieni, cântăreți, instrumentiști, dansatori, etc. Mai buni, mai… în fine. Deși, existau și aici reglementări foarte stricte: se interzicea cu desăvârșire expresia/folosirea limbii Idiș (limba minorității naționale evreiești). O zi primeau autorizație de funcționare, a doua zi era anulată. Autorizația.
Aceasta este povestea apariției Teatrului Evreiesc din București.
După Holocaust, prin hotărâre de guvern, teatrul a devenit Teatrul Evreiesc de Stat. Cu statutul de instituție publică de cultură. Instituție de stat, guvernată de aceleași legi ca toate teatrele din România. Cu aceleași drepturi și obligații. Jucăm în limba Idiș, suntem continuatorii tradițiilor culturale ale unei minorități nationale: evreii.
Ei, dar iată că astăzi a trebuit să trăiesc pe propria-mi piele o situație, un eveniment, o atitudine pe care o credeam de mult apusă. Definitiv. Uitată. De nerepetat. De neacceptat. Iată, astăzi, când am ajuns în teatru, la muncă, la repetiție mi-a fost contestat dreptul de a intra. De a mă afla în incinta Teatrului, Teatrul Evreiesc de Stat, unde muncesc de 45 de ani. Se pune sub semnul întrebării dreptul meu a munci în teatru, ca actriță.
„Ce cauți tu aici? De ce ești tu astăzi aici? Cu ce drept?”, am fost întrebată. Am preferat să mă strecor pe lângă pereți. Să nu răspund. Să nu dezvolt un conflict. Să nu răspund la agresivitate.
Dar mi-a stat mintea în loc. Am tăcut. Am greșit. De multă vreme sunt supusă unor atacuri imunde, mizerabile. Nedemne. Calomnioase. Defăimare.
Am încercat să nu pun la suflet. Să mă fac că nu observ. Te pui cu toți…treci, dragă, mai departe! Mă sfătuiau mulți. Cred c-am greșit.
E prea mult. E oribil. Copiii mei au fost alungați din TES. Acum e rândul meu?!
Întâmplarea a generat reacții puternice din partea lumii artistice. Actori și personalități culturale, printre care: Oana Pellea, Emilia Popescu și regizorul Laurențiu Damian, au condamnat incidentul: „Cum este posibil așa ceva?”, „Acesta nu e un comportament acceptabil”, au fost câteva dintre afirmațiile celor ce au venit în sprijinul actriței.
Maia Morgenstern a refuzat să dezvăluie numele persoanelor care au contestat prezența dânsei în teatru, subliniind că nu vrea să le facă reclamă.
„Nu voi face public numele acestei persoane. Nu are nicio funcție importantă”, a declarat actrița, continuând să sublinieze că nu va ceda tentației de a răspunde în mod public sau de a intra într-un scandal mediatic, pentru că aceasta ar transforma agresorul în victimă și i-ar oferi o notorietate nedorită.
De asemenea, actrița a declarat că va alege mereu non-violența și va continua să meargă la teatru pentru a munci, cu demnitate și curaj.
„Voi alege pacea, chiar renunțând la orgoliu. Voi continua să fiu aici, să exist, să repet și să muncesc”.
În ceea ce privește poziția sa în cadrul Teatrului Evreiesc de Stat, Maia Morgenstern a explicat că și-a depus demisia din funcția de manager în noiembrie 2024, dar a subliniat că incidentul a avut loc atunci când a venit în calitate de actriță, la muncă.
Teatrul Evreiesc de Stat a confirmat că Maia Morgenstern a demisionat din funcția de manager, iar în prezent se așteaptă decizia Primăriei Municipiului București. Instituția teatrală a comunicat de asemenea că Primăria Municipiului București va transmite un comunicat la solicitarea News.ro.

Lasă un comentariu