Legendarul actor Lee Soon-jae a scris istorie câștigând Marele Premiu la KBS Drama Awards 2024, devenind cel mai vârstnic beneficiar al acestui prestigios trofeu. În vârstă de 90 de ani, Lee a fost onorat pentru interpretarea sa remarcabilă din comedia „Câinele știe totul”, într-o ceremonie care a avut loc la KBS Hall din Yeouido, Seul.
Cel Mai Emoționat Moment Din Cariera Sa
În discursul său de acceptare, Lee a reflectat asupra carierei sale (ce a durat mai bine de șașe decenii) în televiziune și teatru.
„Am trăit destul și mă bucur că am putut prinde această zi”, a spus el, profund emoționat. Actorul a fost ajutat să urce pe scenă de colegii săi, în aplauzele întregii săli.
Evenimentul, care ar fi trebuit să aibă loc pe 31 decembrie 2024, a fost amânat din cauza accidentului de la Jeju Air și a fost difuzat ulterior, după ce fusese înregistrat în aceeași zi. În ciuda problemelor recente de sănătate, care l-au forțat să renunțe la piesa de teatru „În așteptarea lui Godot” în octombrie 2024, Lee a a atras din nou atenția publicului prin această apariție ce singur va rămâne în istoria Coreei de Sud.
O Performanță Unică într-o Poveste Cu Totul Specială
În „Câinele știe totul”, o comedie plină de farmec ce a avut premiera pe data de 25 septembrie 2024, Lee interpretează rolul unui actor veteran, pe care surprinzător sau nu scenaristul a ales să-i dea același nume, Lee Soon-jae . Povestea urmărește aventurile unui grup de vârstini, condus de Lee, care descoperă evenimentele misterioase ce au loc pe insula Geoje. Cheia intrigii o constituie Sophie, un câine polițist pensionar, care dezvăluie adevăruri neașteptate și dă naștere unor momente amuzante, dar pline de suspans.
„Acest premiu este mai mult decât un trofeu pentru mine; este o recunoaștere a întregii echipe și a distribuției, inclusiv a câinilor care au avut roluri esențiale. Sophie și ceilalți câini au fost uimitori, iar echipa a făcut peste 20 de călătorii pe Insula Geoje pentru a realiza acest proiect”.
A declarat Lee.
O Lecție de Perseverență și Dedicare
Cu lacrimi în ochi, Lee a mulțumit telespectatorilor care l-au sprijinit de-a lungul carierei, precum și studenților săi de la Universitatea Gachon, unde a fost profesor timp de 13 ani:
„Actoria ar trebui evaluată doar pe baza performanței, nu pe popularitate sau alte condiții. Acest premiu este dovada că, indiferent de vârstă, talentul și munca grea vor fi întotdeauna recunoscute”.
Lee Soon-jae a debutat în 1961 odată cu lansarea televiziunii coreene, continuă să inspire generații întregi de actori și telespectatori prin talentul său incontestabil și dedicarea față de artă.
Finalul discursului său a fost un omagiu pentru toți cei care l-au susținut de-a lungul vieții: „V-am fost îndatorat toată viața și vă mulțumesc pentru tot sprijinul.”
O Noapte a Recunoștinței și Admirației
Ceremonia KBS Drama Awards 2024 a fost un moment memorabil nu doar pentru Lee Soon-jae, ci și pentru întreaga industrie, care a avut ocazia să celebreze un adevărat simbol al artei actorului.

Lasă un comentariu