Mitologia românească curpinde un spectrul larg de personaje fascinante, care au inspirat povești și legende transmise din generație în generație.

Vă amintiți poveștile copilăriei, spuse de bunici pentru a ne adormi? Fie că era vorba de lupte cu balauri sau de întâlniri magice cu Sfânta Vineri ori Baba Hârca, aceste legende păstrează un farmec aparte.

Și totuși…cine este Baba Hârca?

Baba Hârca este un personaj fascinant al mitologiei românești, adesea reprezentată ca o vrăjitoare bătrână, ce poate închega apele și care trăiește retrasă, într-o văgăună sau într-un copac bătrân. Deși înspăimântătoare, ea are un rol ambivalent în povești: oferă sfaturi prețioase flăcăilor cinstiți, ajutându-i în lupte dificile, ceea ce sugerează o latură binevoitoare.

Miturile combină adesea elemente reale și imaginare, reflectând fricile, dorințele și valorile unei comunități. Poate că Baba Hârca a fost inspirată de o persoană reală, ale cărei trăsături au fost amplificate de imaginația populară, devenind astfel un simbol al înțelepciunii ascunse și al magiei.

Baba Hârca – prima operetă românească!

Inspirat de acest personaj mitologic, Matei Millo a scris textul primei operete românești, „Baba Hârca”, cu muzica semnată de Alexandru Flechtenmacher. Premiera a avut loc pe 26 decembrie 1848, la Teatrul cel Mare al Moldovei din Iași.

Această piesă reprezintă un moment de referință în istoria culturală a României, marcând începuturile operetei în spațiul românesc.

Miturile și legendele noastre sunt o sursă inepuizabilă de inspirație, capabile să îmbogățească cultura cu noi capodopere. Cu puțină imaginație și respect pentru tradiții, putem transforma aceste povești în adevărate comori culturale care să dăinuie peste generații.


Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Quote of the week

"People ask me what I do in the winter when there's no baseball. I'll tell you what I do. I stare out the window and wait for spring."

~ Rogers Hornsby

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura