Filmul clasic, japonez din 1995, Scrisoare de dragoste (Love Letter) , revine spectaculos pe marile ecrane din Coreea, declanșând astfel, un val de emoție și nostalgie. Relansat pe 1 ianuarie, filmul a atras peste 50.000 de spectatori în primele nouă zile ale anului 2025, fiind redescoperit de o generație care îi recunoaște frumusețea atemporală.
Această „renaștere” a popularității lungmetrajului vine pe fondul veștii tragice a dispariției actriței principale, Miho Nakayama, de luna trecută. Potrivit experților din industrie, această pierdere a stârnit interesului publicului pentru această capodoperă cinematografică, care a redefinit genul filmului romantic.
„Este unul dintre puținele filme japoneze non-animate care au avut un succes colosal în Coreea”, a declarat un oficial din industria cinematografică. „După vestea tristă a morții actriței, publicul a fost parcă mai motivat să vadă/revadă această poveste emoționantă.”
Regizat de Shunji Iwai, Scrisoare de dragoste a fost lansat pentru prima dată în Coreea în 1999, devenind un fenomen cultural cu peste 1,15 milioane de spectatori. Peisajele idilice de iarnă din Hokkaido, coloana sonoră delicată și povestea impresionantă au făcută din acest film un etalon al cinematografiei romantice.
Replici memorabile precum „Ogenki Desu Ka? Watashi Wa Genki Desu” („Ce mai faceți? Eu sunt bine”), rostite de Miho Nakayama în film, au rămas adânc întipărite în memoria colectivă a coreenilor.
Lungmetrajul spune povestea unei femei care caută să treacă peste pierderea logodnicului într-un mod inedit: trimite câte o scrisoare la vechea adresată a băiatului ce urma să-i devină soț, ea speră ca într-o zi să primească un răspuns. Și minunea se întâmplă. Cineva îi scrie înapoi, doar că acea persoană este o fostă colegă de clasă a fostului logodinic, ce avea același nume.
Relansarea filmului a fost organizată de Watcha, o platformă de streaming apreciată pentru selecția sa vastă de filme clasice.
„Am decis să importăm filmul pentru a comemora cea de-a 30-a aniversare a lansării în Japonia și pentru a onora moștenirea sa”, a declarat un oficial Watcha. Relansarea a inclus subtitrări verticale, accentuând sensibilitatea clasică a filmului.
Un spectator din Seul, Hyun In-chul, a explicat ce l-a motivat să revadă filmul:
„Am fost copleșit de tristețe când am aflat de moartea actriței. Imaginea ei din film a rămas cu mine de-a lungul anilor. Nu puteam rata șansa de a viziona din nou această capodoperă.”
Astfel, Scrisoare de dragoste rămâne mult decât un film – este o experiență emoțională care continuă să conecteze publicul din Coreea și din întreaga lume, consolidându-și statutul de capodoperă a cinematografiei japoneze.

Lasă un comentariu